Transgaz intenţionează să organizeze ofertă primară pentru vânzarea unui pachet suplimentar de 14% din acţiuni
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 16 Martie 2011
Transgaz intenţionează să organizeze o a doua ofertă primară de acţiuni pentru vânzarea pe Bursă a unui pachet suplimentar de 14% din acţiuni, în afară de pachetul de 15% pe care statul îl va vinde la Bursa de Valori Bucureşti, în 2011, a declarat, miercuri, directorul Direcţiei Strategie şi Relaţii Corporative al Transgaz, Elisabeta Ghidiu, miercuri, la o conferinţă pe tema listării la Bursa a companiilor din energie.
'Intenţionăm să organizăm o ofertă primară de acţiuni pentru vânzarea unui pachet de acţiuni de 14%, după vânzarea pachetului de 15% decisă prin Ordonanţă de Guvern. Suma atrasă din vânzarea pachetului de 14% din acţiuni va fi utilizată pentru realizarea investiţiilor', a afirmat Elisabeta Ghidiu.
De asemenea, Transelectrica propune organizarea unei a doua oferte primare la Bursa de Valori Bucureşti pentru listarea unui pachet de 12% din acţiuni, după listarea pachetului de 15% planificat pentru anul 2011.
'Noi am propus listarea unui pachet suplimentar la Bursă, de 10 - 12%, după listarea pachetului programat de 15%. Am propus o a doua ofertă primară', a declarat directorul general al companiei, Stelian Gal.
În urma listării acestor pachete, statul român va române cu 52% din pachetul de acţiuni al Transelectrica.
Potrivit directorului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie din cadrul Ministerului Economiei, Victor Vlad Cazana, câte un pachet de 15% din Transelectrica şi Transgaz vor fi listate la Bursă până la finalul anului 2011.
'În acest moment pregătim selectarea intermediarilor pentru aceste tranzacţii. 15% din pachetele de acţiuni de la Transelectrica şi de la Transgaz vor fi vândute, sperăm, până la finalul anului 2011', a afirmat Cazana.
Procesul de listare a unui pachet de 15% din Romgaz va fi mai complex, a adăugat acesta, deoarece compania nu este listată la BVB.
'Este posibil ca la mijlocul anului 2012 să aibă loc listarea unui pachet de 15% din Romgaz la Bursă', a menţionat reprezentantul OPSPI.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: actiuni
pachet
bursa
listarea
oferta
suplimentar
vanzarea
transgaz
primara
bvb
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter