Admiral Markets: Un declin al burselor este iminent
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 17 Martie 2011
Un declin al burselor este iminent după dezastrul din Japonia, avertizează analiştii Admiral Markets. Yenul a continuat să se aprecieze cu câteva procente după dezastru, se arată într-o analiză a Admiral Markets.
'Cu toate că investitorii se aşteptau să obţină profituri prin vânzarea yenului, speculaţiile unei deprecieri au fost rapid înlăturate, yenul apreciindu-se câteva procente faţă de dolar sau euro imediat după cel mai mare cutremur din istoria insulei, avansul fiind stopat doar de intervenţia autorităţilor locale. Banca Centrală va injecta 12 trilioane yen (aproximativ 140 miliarde dolari) în sistemul financiar, un record absolut, menit să diminueze costul creditării şi să amortizeze efectul dezastrului asupra economiei', se spune în analiză.
Potrivit acestuia, dintr-un anumit punct de vedere, este dificil să înţelegem aprecierea yenului: randamentul celor ce deţin yeni este aproape 0, aproximativ 90% din datoriile guvernamentale sunt deţinute de investitori locali, piaţa bursieră stagnează de 20 de ani, iar cea imobiliară nu este atractivă.
'Totuşi, yenul a continuat să se aprecieze şi în ultimii ani, chiar şi după depăşirea recesiunii, când apetitul pentru risc al investitorilor a atins cote maxime. Sunt 2 motive principale ce explică aprecierea: primul este fundamental - surplusul comercial (în 2010 a atins 100 miliarde dolari, cu 80% mai mult faţă de 2009); cea de a doua cauză este fluxul de capital', se arată în document.
În ciuda unui randament minim datorită dobânzii reduse, yenul îşi păstrează valoarea în timp, fiind devansată doar de francul elveţian în ultimii 40 de ani.
'Motivul este cât se poate de clar: inflaţia, 3% în perioada menţionată şi 0 în ultimii 15 ani. Astfel, cumpărând 1 yen investitorii ştiu că şi peste 5-10 ani tot un yen va valora, spre deosebire de dolar sau euro a căror masă monetară a crescut parabolic în ultimii ani', spune Cristian Cochintu, analist al Admiral Markets.
El a spus că impactul calamităţii naturale are o dublă influenţă asupra yenului: pe de o parte negativă pentru că afectează economia locala, indicii asiatici fiind în cădere liberă (-12%), pe de altă parte pozitivă, pentru că yenul este principala beneficiară a unui dezastru natural sau conflict militar la nivel global, devansând dolarul, moneda de rezerva globală, ce reacţionează mai bine la lipsa lichidităţii din pieţe.
Ceea ce s-a întâmplat în Japonia a fost doar catalizatorul ce a declanşat şi amplificat starea de tensiune ce se simţea în pieţele financiare, analiştii Admiral Markets avertizând de mai mult timp că un declin amplu al burselor este iminent. 'Foarte probabil, acesta este doar începutul', spun oficialii Admiral Markets.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: admiral
markets
iminent
yenul
burselor
declin
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter