MFP a vândut băncilor obligaţiuni de 317 milioane lei
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 18 Martie 2011
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, joi, 317 milioane de lei de la băncile comerciale, printr-o emisiune de obligaţiuni benchmark, plasată la licitaţie prin intermediul Băncii Naţionale a României (BNR).
Titlurile de stat au scadenţa în aprilie 2015, iar nivelul mediu al randamentului la care a fost adjudecată emisiunea este de 7,35%. Rata cuponului este de 6%.
Valoarea totală a emisiunii a fost de 400 milioane lei, iar cererea totală din partea celor 12 bănci care au participat la licitaţie a fost de 547 milioane lei.
La licitaţie au depus oferte de cumpărare de titluri de stat 12 bănci - Alpha Bank România, BRD - Groupe Societe Generale, Banca Comercială Carpatica (BCC), Banca Comercială Română (BCR), Banca Transilvania, Bancpost, CEC Bank, Citibank România, ING, Raiffeisen Bank, RBS Bank România şi UniCredit Ţiriac Bank.
În 2010, MFP a împrumutat de pe piaţa internă peste 41 miliarde de lei, după ce, în 2009, a atras aproape 65 de miliarde de lei. În februarie, volumul împrumuturilor de la bănci a fost de 4,61 miliarde lei, iar de la începutul anului 12,1 miliarde lei.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: mfp
milioane
ing
rbs
cec
brd
bnr
bcr
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter