Transferul acţiunilor Garanti Bank Turcia către BBVA a fost finalizat
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 28 Martie 2011
Achiziţia de către Banco Bilbao Vizcaya Argentina SA (BBVA) a pachetului de 6,2902% din acţiunile Garanti Bank Turcia, deţinut anterior de Dodut Holding A.T., şi a pachetului de 18,60% din acţiunile Garanti Bank Turcia, deţinut anterior de GE Capital Corporation, a fost finalizată, după obţinerea tuturor aprobărilor oficiale privind tranzacţia, se arată într-un comunicat al băncii.
În urma finalizării achiziţiei, Consiliul de Administraţie al Garanti Bank Turcia va cuprinde patru reprezentanţi ai BBVA, patru reprezentanţi ai Grupului Dodut şi un preşedinte numit de comun acord.
La sfârşitul anului 2010, activele Garanti Bank înregistrau o crestere de peste 70% comparativ cu 2009, ajungând la peste 1,4 miliarde euro. Portofoliul de credite al băncii a crescut la 786 milioane euro, fiind cu 45% mai mare decât la sfârşitul anului 2009.
De asemenea, numărul clienţilor a crescut cu 40%, depăşind 200.000. Depozitele au înregistrat o creştere de 100%, până la 560 milioane euro, în timp ce numărul cardurilor de debit şi de credit depăşise 200.000. În prezent Garanti Bank are o reţea naţională de 75 de unităţi, 150 ATM-uri şi peste 7.000 terminale POS.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: garanti
turcia
euro
pos
atm
Articole similare
|
|
|
 |
29 Mai 2012 |
|
| Business Review |
| Howard Johnson Grand Plaza Hotel |
 |
31 Mai 2012 |
|
| Doingbusiness.ro |
| Timisoara |
 |
7 Iunie 2012 |
|
| BIZ |
| Howard Johnson Hotel |
 |
13 Iunie 2012 - 14 Iunie 2012 |
|
| Evensys |
| JW Marriott Bucharest Grand Hotel |
 |
14 Iunie 2012 |
|
| Doingbusiness.ro |
| Craiova |
 |
26 Iunie 2012 |
|
| Doingbusiness.ro |
| Constanta |
|
|
mai mult ...
|
|
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter