Ambasadorul SUA: Oameni fără experienţă, apropiaţi mediului politic, conduc întreprinderi de stat în România
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 31 Martie 2011
Sectorul energetic din România nu poate fi modernizat, pentru că întreprinderile de stat sunt conduse de oameni lipsiţi de experienţă, apropiaţi de mediul politic, a declarat, joi, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), ambasadorul SUA, Mark H. Gitenstein.
'Este nevoie de capital pentru infrastructura României, pentru drumurile, podurile şi căile ferate, dar trebuie să menţineţi deficitul economic în limitele convenite cu FMI şi cu Comisia Europeana. Doar în domeniul energetic aveţi nevoie de aproximativ 10 miliarde de dolari pentru a moderniza sectorul, atfel încât să folosiţi la capacitate maximă cele mai importante active strategice ale României. Acest lucru nu poate fi realizat doar cu veniturile obţinute din taxe. Iar acest lucru nu se va realiza atât timp cât aceste active aparţin unor întreprinderi de stat conduse de oameni lipsiţi de experienţă, apropiaţi de mediul politic, care iau decizii nu în funcţie de ceea ce este mai bine pentru companie, ci în funcţie de interesele proprii', a spus diplomatul american.
Oficialul SUA a apreciat că modelul potrivit pentru România este Polonia, al cărei guvern a anunţat, în 2009, că va demara un program pentru a strânge peste 10 miliarde de euro prin vânzarea unei cote din participaţia sa în companiile de stat.
Mark H. Gitenstein a deschis, joi, şedinţa de tranzacţionare de la BVB.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: romania
oameni
politic
apropiati
experienta
euro
bvb
fmi
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter