Erste: Costurile de risc se vor reduce pe toate pieţele, cu excepţia Ungariei şi României
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 7 Aprilie 2011
Erste Group Bank se aşteaptă la scăderea costurilor de risc pe toate pieţele sale, cu excepţia Ungariei şi României, a declarat miercuri directorul general al băncii austriece, Andreas Treichl, transmite Reuters.
'Sperăm că se va înregistra o scădere cu 1-20% a costurilor de risc în toate ţările în care suntem prezenţi, cu excepţia Ungariei şi României. În aceste două state provizioanele vor rămâne la un nivel ridicat pentru o perioadă', a afirmat Andreas Treichl.
Acesta a apreciat că în cazul Ungariei şi României costurile de risc nu vor scădea înainte de trimestrul trei.
Şeful Erste a reafirmat că grupul bancar, al doilea din Europe emergentă după active, este gata să achite ajutorul de stat de 1,2 miliarde de euro (1,71 miliarde de dolari) primit de la statul austriac în timpul crizei financiare.
'Ne simţim comfortabil cu actuala capitalizare, chiar în contextul noilor reglementări Basel III. Ţinând cont de cerinţele Basel III privind o rată de adecvare a capitalului de 7%, obiectivul nostru este un raport de capital de 7,5%', a afirmat Andreas Treichl.
Costurile de risc vor reveni la nivelul de dinaintea crizei până cel târziu în 2013, iar Erste va fi câştigat peste 2 miliarde de euro excluzând aceste costuri, a explicat directorul general al băncii austriece.
Băncile europene sunt sunt afectată de decizia Comitetului Basel pentru Supraveghere Bancară ce vizează creşterea nivelui minim al fondurilor proprii (core Tier 1) de la 2 la 7% din activele riscante ale băncilor, până în 2019.
Chiar dacă perioada acordată pentru îndeplinirea cerinţelor de capital a fost extinsă, multe bănci cred că pieţele sunt în favoarea instituţiilor care vor îndeplini devreme aceste cerinţe. Prin faptul că obligă băncile să menţină mai mult capital sub formă de rezerve, noile norme vor limita cantitatea de credite ce va putea fi acordată de bănci, dar le va face mai rezistente în faţa riscurilor.
Normele Basel III sunt concepute astfel încât să sporească încrederea că sistemul bancar nu va repeta greşelile din trecut.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: ungariei
romaniei
erste
exceptia
pietele
costurile
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter