Consiliul Fiscal prezintă joi perspectivele fiscal-bugetare pe termen mediu
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 7 Aprilie 2011
Consiliul Fiscal va prezenta, joi, într-o conferinţă de presă, raportul său anual şi opinia sa cu privire la perspectivele fiscal-bugetare pe termen mediu.
În conformitate cu legea responsabilităţii fiscal-bugetare, Consiliul Fiscal are printre atribuţii publicarea unui raport anual care să analizeze derularea politicii fiscal-bugetare din anul precedent faţă de cea aprobata prin strategia fiscal-bugetară şi bugetul anual.
Consiliul Fiscal este o autoritate independentă, compusă din cinci membri cu experienţă în domeniul politicilor macroeconomice şi bugetare, care va sprijini activitatea Guvernului şi a Parlamentului în cadrul procesului de elaborare şi derulare a politicilor fiscal-bugetare, pentru a asigura calitatea prognozelor macroeconomice care stau la baza proiecţiilor bugetare şi a politicilor fiscal-bugetare pe termen mediu şi lung. Membrii Consiliului fiscal îşi exercită mandatul potrivit Legii 69/2010 şi conform acesteia nu vor solicita sau primi instrucţiuni de la autorităţile publice ori de la orice altă instituţie sau autoritate.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: fiscal
bugetare
mediu
termen
consiliul
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter