Consiliul Fiscal: 27% din totalul arieratelor aparţin companiilor de stat
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 8 Aprilie 2011
Un număr de 722 de companii cu capital majoritar de stat au raportat, în 2009, o cifră de afaceri de aproape 50 miliarde de lei, însă datoriile acumulate de către acestea reprezentau 27,1% din totalul arieratelor înregistrate la nivelul întregii economii, relevă un Raport al Consiliului Fiscal, dat publicităţii joi.
Potrivit documentului, deşi contribuţia acestor companii la cifra de afaceri totală din economie era de 6%, plăţile restante acumulate de către acestea reprezentau 27,1% din totalul de arierate înregistrate în economie.
Între anii 2006-2010, reducerile de arierate prin măsuri administrative, în cazul primelor 150 de companii de stat, au totalizat 6 miliarde de lei, principalii beneficiari fiind S.C. CFR S.A (1,5 miliarde lei, în anul 2007), Termoelectrica (2,2 miliarde lei, în 2007) şi Compania Naţională a Huilei (1,3 miliarde lei, în 2006).
Raportul Consiliului Fiscal arată că în timp ce companiile de stat au cea mai mare pondere a arieratelor acumulate în cifra de afaceri, companiile private au datorii către furnizori.
Totodată, companiile de stat sunt cei mai mari datornici la bugetele de asigurări sociale ale statului, totalul acestora către bugetul general consolidat însumând peste 2% din PIB, în iunie 2010.
În aceeaşi perioadă, arieratele tuturor companiilor cu capital majoritar de stat totalizau circa 4,8% din PIB, în timp ce primele zece astfel de societăţi datorau 73% din totalul arieratelor, cea mai mare pondere fiind consemnată în sectoarele feroviar şi minier.
Datele Raportului citat relevă faptul că aproximativ 28% din numărul de angajaţi, respectiv 18% din cifra de afaceri produsă la nivelul companiilor de stat, sunt aferente unor companii aflate în insolvenţă.
În plus, aceste companii concentrează circa 67% din totalul arieratelor companiilor de stat, beneficiază de 37% din subvenţiile totale acordate acestira şi produc peste 66% din pierderile companiilor de stat.
Consiliul Fiscal a dat publicităţii, joi, Raportul anual privind perspectivele fiscal-bugetare pe termen mediu, precum şi situaţia economică din România în 2010.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: companii
miliarde
companiilor
arieratelor
totalul
fiscal
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter