Un expert financiar irlandez ar putea prelua la sfârşitul lunii aprilie conducerea Bursei din Sibiu
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 12 Aprilie 2011
Irlandezul Patrick Young, expert în domeniul finanţelor, cu o experienţă de 23 de ani în cadrul pieţelor de capital, ar putea prelua la sfârşitul lunii aprilie funcţia de director general al Bursei din Sibiu (Sibex), dacă acţionarii vor fi de acord cu separarea funcţiilor de preşedinte şi director general.
Patrick Young ar urma să îl înlocuiasca pe Teodor Ancuţa, fondatorul Bursei din Sibiu, care a anunţat că îşi va da demisia la sfârşitul lunii aprilie şi va păstra doar funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie.
Acţionarii Sibex vor decide pe 29 aprilie dacă funcţiile de preşedinte şi director general, pe care le deţine în prezent Teodor Ancuţa, vor fi separate, aşa cum s-a întâmplat şi la Bursa de Valori Bucureşti /BVB/.
Teodor Ancuţa a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că Patrick Young a fost consultant la cele mai mari burse din lume - CME, LIFFE sau Eurex, iar aducerea expertului irlandez la Sibex este una dintre realizările mandatului său.
Întrebat de jurnalişti despre posibila fuziune între Sibex şi BVB, care ar urma să fie aprobată de principiu la AGA din 29 aprilie, Patrick Young a declarat că fuziunea nu este în interesul pieţei de capital din România, deoarece 'monopolurile nu sunt bune în capitalism'.
'Monopolurile nu sunt bune în capitalism. Nu sunt un specialist în biologie, dar ar fi ca şi când te-ai căsători cu vărul tău şi nu cred că aceasta poate duce la crearea unei gene mai bune', a afirmat Young, care a adăugat că decizia fuziunii aparţine însă acţionarilor celor două burse.
În cazul în care cele două burse ar fuziona, Young ar urma să se ocupe de partea de produse derivate.
Dacă fuziunea nu va avea loc, Patrick Young a apreciat că peste patru-cinci ani valoarea de piaţă a Sibex ar putea creşte cel puţin până la 15 -20 milioane euro, faţă de 11,4 milioane euro în prezent.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: young
sibex
sfarsitul
patrick
sibiu
lunii
bursei
euro
bvb
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter