Numărul tranzacţiilor per sucursală a crescut cu 10% la Coldwell Banker
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 13 Aprilie 2011
Cererea, exprimată ca trafic per sucursală şi număr de vizionări de proprietăţi efectuate, a crescut în primul trimestru cu peste 300%, faţă de ultimele trei luni din 2010, la Coldwell Banker, în timp ce numărul tranzacţiilor per sucursală a crescut 10%.
Compania deschide două noi sucursale în Bucureşti, ajungând la o reţea de 18 unităţi atât în Capitală cât şi în ţară, potrivit unui comunicat de presă al companiei.
'Deschiderea celor două sucursale, amplasate pe Bulevardul Magheru şi în cartierul Militari, a necesitat o investiţie de 40.000 de euro. În total, Coldwell Banker a investit în acest an 160.000 de euro în inaugurarea a cinci noi puncte de lucru. Cererea, exprimată ca trafic per sucursală şi număr de vizionări de proprietăţi efectuate, a crescut în primul trimestru cu peste 300%, faţă de ultimele trei luni din 2010. Numărul tranzacţiilor încheiate per sucursala s-a majorat cu aproximativ 10%', se arată în document.
Noile puncte de lucru sunt Coldwell Banker Magheru, amplasată pe Bulevardul Magheru, şi Coldwell Banker Militari, amplasată pe Strada Dezrobirii. Investiţia necesară a fost de 40.000 de euro, Coldwell Banker ajungând deja la cinci noi inaugurări de sucursale în 2011, printr-o investiţie cumulată de 160.000 de euro.
Segmentul rezidenţial contribuie cu aproximativ 50% la cifra de afaceri a Coldwell Banker Affiliates of Romania. Activitatea pe acest segment va continua pentru companie, alături de cea de pe segmentele de property management, administrarea proprietăţilor imobiliare intrate în posesia băncilor şi segmentul de retail.
Coldwell Banker Affiliates of Romania este o companie de consultanţă imobiliară din România.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: coldwell
banker
numarul
crescut
sucursala
tranzactiilor
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter