Lanţul german de restaurante Wienerwald a intrat în România
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 15 Aprilie 2011
Lanţul german de restaurante Wienerwald a intrat în România printr-o investiţie iniţială de 150.000 de euro, care va ajunge la sfârşit la trei milioane euro, iar prima locaţie este în Bucureşti, în zona Poştei Vitan.
'În următoarele două, trei luni vom deschide alte două restaurante Wienerwald, tot în Bucureşti, anul viitor până în aprilie vom avea zece, iar peste trei ani vom opera 30 de restaurante Wienerwald în România, investiţia totală fiind de trei milioane euro', a declarat joi, pentru AGERPRES, Ali Capa, partener Wienerwald România.
Omul de afaceri a arătat că decizia de a investi a fost luată datorită îmbunătăţirii situaţiei economice din România, dar şi ca urmare a faptului că sectorul alimentaţiei publice este, în general, prea puţin dependent de ciclurile economice.
'Au fost scăderi dramatice în diferite sectoare - imobiliare, comerţul cu articole de îmbrăcăminte- din pricina reducerii puterii de cumpărare, dar industria alimentară a fost mai puţin afectată. Cifra de afaceri poate s-a redus puţin, dar numărul de clienţi a rămas acelaşi', a spus Ali Capa.
Un alt motiv a fost faptul că în România se consumă mai multă carne de pui decât în alte ţări din vestul Europei de exemplu cu 50% mai mult decât în Germania.
'Nici în viitor situaţia nu se va schimba, deoarece carnea de pui este mai sănătoasă decât carnea roşie. Este hrănitoare, are multe proteine, dar mai puţin colesterol fiind de neînlocuit în alimentaţia dietetică', a adăugat Ali Capa.
În restaurantele Wienerwald carnea de pui este gătită după o reţetă secretă ce datează de acum mai bine o jumătate de secol. Modul de preparare, fără ulei, doar în aburi, este dietetic. Nu se foloseşte carne congelată.
Meniul include garnituri salate şi deserturi la preţuri accesibile. Un pui Wienerwald de 1 - 1,2 kg se vinde la preţul de 19,90 lei. Un meniu Clasic (o jumătate de pui, cartofi piure sau prăjiţi şi soft drink) costă 23 lei. Meniul Familial compus dintr-un pui întreg plus şase aripioare cu trei garnituri şi soft drink, care este suficient pentru 3-4 persoane, costă 48 lei.
Restaurantul Wienerwald din zona Poştei Vitan livrează şi la domiciliu, dar numai în apropiere, în cel mult o jumătate de oră de la comanda telefonică. Prima comandă se ia la ora 11.00, iar ultima la ora 22.00.
În primele trei zile de la deschidere şi în absenţa oricărei promovări, primul restaurant Wienerwald din Bucureşti a avut circa 200 de clienţi în fiecare zi.
'Este o reacţie foarte pozitivă şi urmărim să ajungem la 350 - 400 clienţi pe zi, în restaurant şi din livrările la domiciliu', a mai spus oficialul Wienerwald România.
Wienerwald deţine 35 de restaurante cu 250 angajaţi în Germania şi 33 de restaurante în Turcia. Anul trecut, a înregistrat o cifră de afaceri de circa 29 milioane euro în Germania şi 18 milioane de euro în Turcia. Restaurantele Wienerwald din Germania au circa 2,4 milioane de clienţi anual.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: wienerwald
milioane
romania
restaurante
euro
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter