Investiţia de la Roşia Montana, în atenţia oamenilor de afaceri bucureşteni
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 15 Aprilie 2011
Oamenii de afaceri bucureşteni au discutat cu reprezentaţii companiei Roşia Montana Gold Corporation şi cu specialişti pe probleme de protecţia mediului impactul investiţiei în dezvoltarea zonei Roşia Montana, se arată într-un comunicat al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti.
Întâlnirea a fost prima dintre cele trei dezbateri pe tema 'Investiţii majore cu impact pe termen mediu şi lung în România - Roşia Montana', organizate de CCIB, în contextul controverselor publice actuale privind protecţia mediului, conservarea patrimoniului naţional şi justificarea economică a acestui proiect.
'Această serie de evenimente face parte din strategia CCIB de a pune în dezbaterea publică diverse proiecte. Acest proiect este important pentru România şi am dorit să identificăm părerea mediului de afaceri asupra acestuia, însă am ţinut seama de faptul că mediul de afaceri nu poate emite păreri fără a fi consultaţi specialiştii - reprezentanţi ai institutelor de cercetări, ai Academiei', a subliniat Sorin Dimitriu, preşedintele CCIB, în cadrul manifestării.
La eveniment au participat reprezentanţi ai comunităţii de afaceri, ai mediului academic, precum şi conducerea companiei Roşia Montana Gold Corporation. Cei prezenţi au avut posibilitatea de a discuta cele mai importante şi controversate aspecte ale proiectului şi a identifica utilitatea acestuia pentru dezvoltarea zonei Roşia Montana.
Cu acest prilej, Horea Avram, vicepreşedinte pe probleme de mediu al Roşia Montana Gold Corporation prezentat o serie de aspecte legate de tehnologia de extracţie a minereurilor de aur şi argint prin utilizarea cianurilor; neutralizarea cianurilor şi depozitarea sterilului, transportul reactivilor, impactul proiectului asupra pădurilor, apei, aerului, peisajului, florei şi faunei, modul în care se va face reconstrucţia ecologică a zonei.
În opinia preşedintelui CCIB, în Programul Watch de monitorizare a proiectului de către societatea civilă şi experţi ar trebui incluse structuri cu adevărat reprezentative, făcând referire la sistemul cameral, care are competenţă şi reprezentativitate.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: rosia
montana
afaceri
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter