Planul de reorganizare al Mexxem, proprietarul Stone creek, va fi implementat din iunie
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 19 Aprilie 2011
Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR), administratorul judiciar al societăţii Mexxem, proprietarul magazinelor Stone Creek, anunţă că, în 2010, respectiva societate a avut o cifră de afaceri de 36.696.539 lei, planul de reorganizare al acesteia urmând a fi implementat în iunie 2011.
În legătură cu stadiul procedurii de insolvenţă, un comunicat CITR arată că, la data de 4 aprilie, a fost depus planul de reorganizare a activităţii Mexxem, şedinţa adunării generale a creditorilor pentru votarea planului fiind convocată pentru data de 28 aprilie.
Până la data demarării planului de reorganizare societatea îşi continuă activitatea comercială şi implementează măsuri de reducere a costurilor operaţionale şi de creştere a vânzărilor.
'Raportul de evaluare a bunurilor din patrimoniul societăţii a reliefat faptul că implementarea unui plan de reorganizare a activităţii Mexxem este cu mult mai avantajoasă pentru majoritatea masei credale a procedurii faţă de varianta intrării în procedura de faliment, dată fiind structura activului companiei (compus în majoritate din stocuri şi bunuri mobile, fără o componentă imobiliară), ' a declarat Nicolae Rusu, senior partner CITR, managerul de proiect din partea administratorului judiciar.
Reducerea costurilor societăţii Mexxem se bazează pe reducerea costurilor salariale, reducerea costurilor logistice, renegocierea chiriilor, reducerea spaţiilor de vânzare, precum şi închiderea magazinelor neprofitabile.
În prezent, societatea Mexxem gestionează 20 de magazine după ce la deschiderea procedurii de insolvenţă avea 24 de magazine.
Pentru anul 2011, Mexxem vizează deschiderea unui magazin nou, dar şi închiderea probabilă a două magazine, având ca efect reducerea costurilor cu salariile şi chiriile.
De asemenea, a fost demarată şi urmează a fi implementată metoda vânzării în cadrul unui magazin electronic, prin crearea căruia se preconizează o creştere semnificativă a vânzărilor având în vedere structura pieţei online şi produsele comercializate. A fost semnat în acest sens un contract de implementare a softului şi s-a demarat implementarea proiectului.
'Spre finalul anului 2009 şi începând cu anul 2010, activitatea de comerţ a societăţii Mexxem a fost concentrată în proporţie de 90% pe comercializarea de încălţăminte. A fost lărgită gama de produse oferite: dacă în trecut produsele erau axate pe gama sport, în prezent societatea s-a orientat pe gamele casual, business, fashion şi sport fashion. Designul, brandul şi preţurile au fost optimizate pentru fiecare segment în parte; fiecare brand are un target clar de client în funcţie de: sex, vârstă, venit, domeniu de activitate. În permanenţă se urmăreşte ca preţurile practicate să fie sub preţurile concurenţei, pe produse similare,' a adăugat Radu Lotrean, managing partner CITR.
Casa de Insolvenţă Transilvania a gestionat până în prezent aproximativ de 500 de dosare de insolvenţă sau lichidare voluntară, la nivelul întregii ţări.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: mexxem
reducerea
costurilor
insolventa
planul
reorganizare
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter