România ar putea obţine 1,5 miliarde de euro din vânzarea surplusului de certificate de emisii
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 19 Aprilie 2011
România are un surplus de 300 de milioane de certificate de emisii de dioxid de carbon alocate prin protocolul de la Kyoto pe care trebuie să le vândă până în 2012, preţul acestora scăzând cu 5 euro pe certificat comparativ cu perioada 2009 - 2010, a declarat, marţi, şeful Direcţiei Schimbări Climatice din Ministerul Mediului, Florentina Manea, la o conferinţă pe probleme de energie.
'România are un surplus de 300 de milioane de certificate. Acum, preţul acestora este de 5-6 euro pe certificat, faţă de 10 euro, cât era în 2009-2010', a afirmat Manea, la conferinţa Focus Energetic.
Astfel, pierderea României din întârzierea vânzării de certificate se ridică, până în prezent, la 1,5 miliarde euro.
Reprezentantul Ministerului Mediului a adăugat că, în prezent, România negociază pentru vânzarea acestor certificate cu companii din ţări care nu şi-au îndeplinit obligaţiile din protocolul de la Kyoto, precum Japonia, Spania, Portugalia sau Canada.
'Ar fi bine ca aceste certificate să fie vândute până în 2012, pentru că nu se ştie dacă se vor reporta', a precizat Florentina Manea.
Ea a dat exemplul Rusiei şi Ucrainei, care şi-au pierdut credibilitatea după ce au cheltuit banii din certificate în alte proiecte decât cele de mediu.
'Sperăm să avem în perioada următoare o tranzacţie concretă, să ne alăturăm Cehiei şi Poloniei, care au reuşit să vândă certificate, în condiţiile în care Rusia şi Ucraina şi-au pierdut credibilitatea după ce au folosit în alte scopuri bani astfel obţinuţi, nu în proiecte de mediu', a spus aceasta.
În România, banii vor fi gestionaţi de Fondul pentru Mediu şi vor folosiţi în şase categorii de proiecte cu scopul de a reduce emisiile de gaze cu efecte de seră, potrivit reprezentantului Ministerului Mediului.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: certificate
euro
romania
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter