96% din dosarele de insolvenţă sunt cereri de faliment
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 21 Aprilie 2011
Aproximativ 96% din numărul dosarelor de insolvenţă sunt cereri de faliment şi doar 4% de reorganizare, a declarat preşedintele Alpha Bank, Sergiu Oprescu, la o conferinţă dedicată sectorului bancar.
Potrivit acestuia, în prezent sunt 24.000 de dosare privind insolvenţa.
În ceea ce priveşte finanţarea persoanelor fizice, Oprescu a spus că aceasta nu se va relua mai devreme de sfârşitul acestui an sau începutul anului viitor, în condiţiile în care consumul nu dă semne de revenire.
'Avansul producţiei industriale şi al exporturilor a generat o creştere a cererilor de credite pentru investiţii din partea companiile, fenomen care se va amplifica în perioada următoare', a mai adăugat Oprescu.
El crede că în lunile următoare va fi o finanţare concentrată pe segmentul companiilor, în special în sectorul investiţional, pentru că acest segment este cel care angrenează creşterea economică în România în acest moment.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: insolventa
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter