Raiffeisen Insurance Broker: Clientii care apeleaza la asigurari se uita in primul rand la pret
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 27 Aprilie 2011
Preţul continuă să fie criteriul principal de luare a deciziei clientului în asigurări, însă balanţa începe să încline tot mai mult spre un echilibru între acesta şi calitatea produselor de asigurare, a declarat, pentru Agerpres, directorul executiv al Raiffeisen Insurance Broker, Iulia Osman.
'Observăm şi o sofisticare a cererii. Clienţii au o mai bună înţelegere a condiţiilor de asigurare şi a mecanismelor pieţei asigurărilor. Şi, nu în ultimul rând, auzim tot mai rar replica 'mie nu mi se poate întâmpla aşa ceva', ceea ce denotă o creştere a educării clienţilor în materie de tratare a riscurilor prin asigurări', a adăugat Osman.
Potrivit reprezentantului Raiffeisen Insurance Broker, anul 2010 a fost al doilea an consecutiv de scădere pe piaţa asigurărilor, după ce ani la rând aceasta a înregistrat creşteri de două cifre.
'Contextul economic şi social dificil afectează direct şi acest domeniu, astfel că, în 2009, cifrele raportate de asiguratori au înregistrat o scădere cu aproximativ 1%, în timp ce, în 2010, scăderea s-a accentuat, ajungând până la aproximativ 6%', a explicat Iulia Osman.
Ea a precizat că portofoliile societăţilor de asigurare sunt în continuare dominate de asigurările auto, acest segment fiind principala sursă de scădere în 2010.
'Pe fondul accentuării tendinţei clienţilor de renunţare la asigurările auto facultative şi în strânsă dependenţă cu celelalte sectoare ale economiei (auto, construcţii, financiar - bancar etc.), acest segment a fost principala sursă de scădere în 2010 (scădere de aproximativ 9%)', a spus directorul executiv al Raiffeisen Insurance Broker.
Potrivit acesteia, există şi excepţii de la această evoluţie, excepţii ce indică şi direcţiile cu potenţial de dezvoltare pe termen lung.
'Segmentele de asigurări de viaţă, de asigurări de incendiu şi calamităţi naturale, de credite şi de garanţii, precum şi asigurările de răspundere civilă auto, au înregistrat creşteri ale volumelor de prime brute subscrise. Spre deosebire de societăţile de asigurare, societăţile de brokeraj au încheiat anul 2010 cu o creştere de aproximativ 5% a volumului total de prime brute intermediate, prin comparaţie cu rezultatul anului 2009. Totodată, este de menţionat şi o sporire a ponderii pieţei de brokeraj în totalul pieţei asigurărilor, aceasta apropiindu-se de nivelul record de 40%', a precizat Osman.
Raiffeisen Insurance Broker a avut anul trecut prime brute intermediate în valoare de circa 45,40 milioane lei, venituri din activitatea de brokeraj de 6,66 milioane lei, active de 17,8 milioane lei şi un profit net de 4,02 milioane lei. Compania administrează în prezent un portofoliu de 200 de clienţi.
'2010 a fost primul an în care veniturile noastre au înregistrat o scădere. Acest rezultat nu este, însă, decât un motiv în plus pentru a aborda perioada următoare cu încredere', a spus Iulia Osman.
Aceasta a subliniat că 2011 este un an al schimbării pentru Raiffeisen Insurance Broker.
'De fapt, va fi doar începutul schimbării. Succesul va aparţine celor care sunt în permanentă schimbare, printr-o atitudine proactivă la provocările vremurilor interesante pe care le traversăm. Avem proiecte îndrăzneţe care vizează atât implementarea unor măsuri de reorganizare internă, cât şi derularea unor proiecte care să conducă la creşterea vizibilităţii şi prezenţei noastre pe piaţă în scopul atragerii de clienţi', a subliniat directorul executiv al Raiffeisen Insurance Broker.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: osman
scadere
asigurari
broker
insurance
raiffeisen
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter