Zece obiective de investitii prioritate din infrastructura de mediu, aprobate de Executiv
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 28 Aprilie 2011
Guvernul României a aprobat miercuri Hotărârea privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru 10 obiective de investiţii prioritare din infrastructura de mediu şi gospodărirea apelor, opt dintre acestea fiind finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii cu 663,877 milioane lei, informează Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP).
Toate cele opt obiective finanţate prin PNDI au ca scop prevenirea efectelor distructive ale apelor mari, punerea în siguranţă a obiectivelor economice deja existente, precum şi eliminarea pericolului de pierdere a vieţilor omeneşti. Aceste lucrări se încadrează în Strategia naţională de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung 2010 - 2035, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 864/2010, care defineşte cadrul tehnic, instituţional şi legal pentru prevenirea şi reducerea tuturor consecinţelor negative ale inundaţiilor asupra activităţilor socio-economice, asupra proprietăţilor, asupra vieţii şi sănătăţii oamenilor şi asupra mediului înconjurător pentru următorii 25 de ani.
Programul Naţional pentru Dezvoltarea Infrastructurii are două componente gestionate de Ministerul Mediului şi Pădurilor.
Prima componentă se referă la realizarea de sisteme de alimentare cu apă şi canalizare şi are prevăzută suma de 1,3 miliarde de lei. A doua componentă a acestui program este cea de prevenire a inundaţiilor, având prevăzută suma de 2,4 miliarde de lei.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: mediu
obiective
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter