Numarul de clienti ai Orange Romania a scazut la 10,3 milioane, pana la 31 martie 2011
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 3 Mai 2011
Orange România avea, la 31 martie 2011, 10,3 milioane de clienţi, în scădere cu 5% faţă de perioada similară a anului precedent. Baza de clienţi PrePay a continuat să se diminueze, în timp ce numărul de abonaţi a crescut faţă de primul trimestru al anului 2010. Venitul mediu anual pe utilizator a fost de 82,7 euro, informează compania.
În primele trei luni ale acestui an, compania a obţinut venituri în valoare de 222 milioane de euro, în scădere cu 6% faţă de primul trimestru al anului 2010.
Creşterea inflaţiei din luna februarie peste nivelul aşteptat a accentuat scăderea consumului, nu doar pe piaţa de telecom, ci şi în alte domenii, rezultatele Orange fiind comparabile cu cele ale altor companii din România din diferite industrii (FMCG, auto, construcţii etc).
'Ultimii doi ani de criză economică şi-au pus amprenta pe obiceiurile de consum ale clienţilor. Chiar dacă observăm o oarecare îmbunătăţire a mediului economic, cererea va creşte într-un ritm mult mai lent, iar în domeniul telecom, care este oricum un domeniu cu o concurenţă feroce, eroziunea veniturilor va continua şi în trimestrele următoare. Încă de la începutul crizei am dezvoltat o strategie elastică, adaptându-ne la condiţiile pieţei. Suntem mulţumiţi de rezultatele obţinute, că ne-am păstrat o bază solidă de abonaţi şi că Orange se menţine lider de piaţă', a declarat Thierry Millet, director general executiv Orange România.
Segmentul de broadband îşi continuă evoluţia pozitivă, Orange ajungând la peste 3,1 milioane de clienţi broadband. Orange va susţine în continuare dezvoltarea acestui segment.
'Unul dintre obiectivele noastre este de a democratiza accesul clienţilor la zona digitală. Odată cu schimbarea semnăturii, Orange şi-a asumat rolul de digital coach, acela de a facilita experienţa digitală a clienţilor prin îndrumare, asistenţă, produse şi servicii inovatoare la preţuri accesibile', a mai spus Thierry Millet.
Grupul de telecomunicaţii France Telecom SA a anunţat marţi că în primul trimestru profitul său înainte de taxe, deprecieri şi amortizări a înregistrat o scădere de 1,3% în ritm anual ca urmare a majorării TVA-ului la 1 ianuarie 2011 şi a tensiunilor din Egipt.
În primele trei luni alea acestui an, France Telecom a realizat un rezultat EBITDA de 3,73 miliarde euro, comparativ cu 3,78 miliarde euro în perioada similară a anului trecut. În schimb, vânzările au crescut uşor cu 0,4%, până la 11,2 miliarde de euro.
În Europa, vânzările France Telecom s-au majorat cu 1,2%, toate ţările din regiune continuând să crească cu excepţia României, care a raportat un declin de 6,3% în primul trimestru din 2011.
La data de 31 martie 2011, France Telecom avea la nivel global 215,9 milioane utilizatori, în creştere cu 7% în ritm anual, dintre care 156,7 milioane sunt utilizatori ai serviciilor de telefonie mobilă.
Pe piaţa din România, France Telecom este prezentă prin intermediul Orange România, liderul pieţei de telefonie mobilă atât după veniturile (973 milioane euro) cât şi după numărul de clienţi (10,4 milioane) din 2010.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: orange
milioane
telecom
france
clienti
euro
numarul
romania
tva
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter