Ziua internationalizarii antreprenoriatului feminin din Romania
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 9 Mai 2011
Tulcea a găzduit vineri prima ediţie a Zilei internaţionalizării întreprenoriatului feminin din România, la eveniment participând reprezentanţi ai comunităţilor de afaceri din întreaga ţară.
Iniţiativa organizării acestei sărbători aparţine preşedintei Patronatului Naţional al Femeilor de Afaceri din IMM-uri, Sebahat Kaya, asociaţia înfiinţată în 2007 numărând în momentul de faţă 500 de membre.
'Numai anul trecut avem patru protocoale încheiate în lumea arabă, iar anul acesta vom continua să avem noi protocoale. Mesajul acestei zile este să fim unite, iar patronatul să fie de fapt un copac al prieteniei', a declarat pentru AGERPRES preşedinta Sebahat Kaya.
La rândul său, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu, a apreciat iniţiativa femeilor de afaceri.
'Consider că această iniţiativă trebuie remarcată pentru că are cele două componente care nu ar trebui să lipsească de la niciuna din întâlnirile destinate comunităţilor de afaceri. Această iniţiativă reprezintă cel puţin conceptual o reuşită cu care puţine oraşe din ţară se pot mândri', a declarat pentru AGERPRES preşedintele Nicolescu.
Totodată, el a amintit că în România femeile întreprinzător reprezintă 24% din totalul întreprinzătorilor, procent mult sub media europeană care se apropie de 40%.
'Cred că ne va lua cel puţin un deceniu să ajungem la media europeană. Depinde foarte mult de eforturile care se vor depune, iar dacă vom avea mai multe proiecte pentru încurajarea femeilor întreprinzător, perioada se va scurta. Sunt totuşi optimist şi vreau să vă spun că progresele înregistrate de România sunt marcante şi însăşi faptul că se constată o avalanşă de investiţii străine arată că şi comunitatea de afaceri internaţională are încredere în noi, iar dacă ea are încredere şi vom avea o abordare mai constructivă, vom amplifica numărul femeilor întreprinzător ceea ce va însemna o economie mai puternică, o viaţă socială şi culturală mai bogată şi un standard de viaţă mai ridicat', a menţionat preşedintele Ovidiu Nicolescu.
În timpul primei ediţii a Zilei internaţionalizării întreprenoriatului feminin din România vor fi prezentate programe pentru sprijinirea întreprenoriatului feminin, programe de finanţare pentru IMM-uri, şi aspecte legislative cu impact asupra activităţii IMM-urilor, dar şi bune practici internaţionale pentru dezvoltarea întreprenoriatului feminin. Sâmbătă manifestarea se va încheia cu o plimbare pe Dunăre.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: romania
feminin
afaceri
internationalizarii
imm
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter