Cooperare romano-italiana in domeniul economic
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 10 Mai 2011
Confindustria România, organizaţie patronală reprezentativă pentru oamenii de afaceri italieni în România, a organizat o întâlnire între oamenii de afaceri din cele două ţări, la care au participat şi preşedinţii Consiliului Economic şi Social din România, Florian Costache, preşedinte al Patronatului Naţional Român, cât şi Antonio Marzano, preşedinte al Consiliului Naţional al Economiei şi Muncii (CNEL).
A fost prezent şi secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, Cristian Pârvan.
Cu acest prilej, Tommaso Busini, director general Confindustria România a explicat rolul cheie al acestui patronat pe teritoriul României, ca reprezentant al societăţilor italiene în România în faţa instituţiilor naţionale şi locale. Au fost prezentate oportunităţile de investiţii oferite de către piaţa românească, avantajele pieţei româneşti în comparaţie cu cea italiană.
Preşedintele patronatului italian a subliniat existenţa, în România, a unui regim fiscal favorabil, cu o cotă fixă de 16% faţă de cota italiană de 43%. Busini a mai evidenţiat şi costul foarte mic al forţei de muncă în România, armonizarea legislaţiei româneşti cu cea europeană şi un Cod al muncii mai flexibil, ce favorizează investitorii.
'În prezent, energia reprezintă unul dintre cele mai importante sectoare, cu mari perspective de dezvoltare, mulţumită prezenţei mari de resurse şi de fonduri din partea UE pentru dezvoltarea de proiecte în domeniul energiei regenerabile. Aş menţiona şi investiţiile Enel şi prezenţa în România a celor mai mari parcuri eoliene din Europa', a spus Busini.
În România, conform Confindustria, activează peste 20.000 societăţi active, din care 5.000 sunt întreprinderi mijlocii şi mari, ce reprezintă în total 5% din PIB şi oferă un număr important de locuri de muncă.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: romania
italiana
ue
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter