Alte 15-20 de companii de stat ar putea intra pe lista societatilor monitorizate de FMI
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 10 Mai 2011
Alte 15-20 de companii de stat ar putea intra în lunile următoare pe lista societăţilor monitorizate de Fondul Monetar Internaţional /FMI/, a declarat luni şeful Misiunii FMI, Jeffrey Franks, într-un interviu acordat Agerpres.
În prezent, pe lista FMI se află 18 de companii de stat - Compania Naţională de Căi Ferate CFR, CFR Călători, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Compania Naţională a Huilei, Termoelectrica, Metrorex, CFR Marfă, Electrocentrale Bucureşti, Societatea Comercială Electrificare CFR, Poşta Română, Tarom, Complexul Energetic Turceni, Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice 'Electrica Serv', Electrica Furnizare Transilvania Nord, Oltchim, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Intervenţii Feroviare şi Telecomunicaţii CFR.
'În primul trimestru din 2011, ţinta pentru aceste companii pentru rezultatul operaţional şi arierate a fost atinsă. Dar aceasta este doar o condiţie minimă. Trebuie făcut mult mai mult decât atât, prin realizarea unor reforme în aceste firme. Guvernul ne-a prezentat un plan de acţiune pe care l-am studiat în detaliu şi lucrăm la măsurile care decurg din acest plan, care trebuie implementate în următoarele 12-18 luni', a spus oficialul FMI.
El a precizat că în anumite cazuri vor trebui privatizate pachetele majoritare deţinute de stat, la altele pachetele minoritare, unele companii vor fi restructurate, iar în alte cazuri va trebui luată în calcul închiderea lor.
'Cu siguranţă vom ajusta lista companiilor monitorizate. Ne vom uita în următoarele luni la planurile de acţiune pe care guvernul le-a pregătit şi pentru alte companii. Probabil ne vom uita la un alt eşantion de 15-20 de companii mari de stat şi ne vom concentra pe îmbunătăţirea activităţii acestora', a arătat reprezentantul FMI.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: companii
fmi
lista
monitorizate
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter