Transelectrica a raportat un profit net 160,8 milioane lei, in primul trimestru din 2011
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 10 Mai 2011
Transelectrica a raportat un profit net în valoare de 160,88 milioane lei, în primul trimestru din acest an, în creştere de peste trei ori comparativ cu primele trei luni ale anului trecut, potrivit raportului trimestrial remis Bursei de Valori Bucureşti.
Compania precizează că raportul prezintă situaţiile financiare neconsolidate ale Transelectrica, întocmite în conformitate cu standardele româneşti de contabilitate. Situaţiile financiare nu sunt auditate.
Potrivit documentului citat, în primul trimestru din 2010, compania a raportat un profit net de 50,38 milioane de lei.
În primele trei luni din acest an, Transelectrica a consemnat venituri totale de 811,68 milioane lei şi a efectuat cheltuieli de 615,85 milioane lei, la o cifră de afaceri de 750,83 milioane lei.
La 31 martie 2011, Transelectrica avea datorii pe termen lung de peste 937 milioane lei. Datoriile pe termen scurt depăşeau 623 milioane lei.
Acţionarii Transelectrica au aprobat, în 22 martie, proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2011, care prevede un profit brut de 25 milioane lei. Veniturile sunt estimate la 2,781 miliarde lei, iar cheltuielile totale la 2,756 miliarde lei.
Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a încheiat anul 2010 cu un profit net de 9,901 milioane lei, cu 61% mai mare faţă de cel obţinut în 2009, care s-a cifrat la 6,135 milioane lei.
Statul român deţine 73,6% din acţiunile Transelectrica, Fondul Proprietatea - 13,4%, iar cota de acţiuni care se tranzacţionează liber este de 12,8%.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: milioane
transelectrica
profit
trimestru
primul
raportat
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter