Depozitarul Central va distribui dividende pentru Biofarm
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 17 Mai 2011
Depozitarul Central va distribui dividende aferente anului 2010 pentru acţionarii Biofarm (BIO) în perioada 15 iulie 2011 - 18 august 2011, potrivit unui comunicat al Depozitarului Central.
Emitentul va plăti acţionarilor care deţin peste 1.250 de acţiuni un dividend brut pe acţiune de 0,0055 lei.Plata dividendelor se va efectua prin transfer bancar, în cazul persoanelor fizice şi juridice, şi în numerar la ghişeele şi oficiile poştale din întreaga ţară în cazul acţionarilor persoane fizice, începând cu data de 15 iulie 2011. Acţionarii arondaţi ghişeelor poştale informatizate din mediul urban vor putea ridica suma aferentă dividendelor ce li se cuvin de la oricare dintre ghişeele şi oficiile poştale informatizate din ţară. Potrivit comunicatului, acţionarii Biofarm pot beneficia şi de noua facilitate a serviciului naţional de distribuire a dividendelor, respectiv plata în contul intermediarului, societate de servicii de investiţii financiare sau instituţie de credit, în baza mandatului acordat de acţionar către intermediarul la care are cont deschis.
Acţionarii care deţin mai puţin de 1.250 acţiuni vor ridica dividendele de la caseria societăţii.
Acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul acţionarilor emitentului la data de 9 mai 2011.
'Ne bucurăm că Biofarm, una dintre societăţile de referinţă prezente pe piaţa de capital din România, a ales serviciile Depozitarului Central de distribuire a dividendelor, punând astfel la dispoziţia acţionarilor proprii un sistem eficient, predictibil şi centralizat, care va permite acestora să realizeze o mai bună planificare a fluxurilor proprii de numerar', a declarat Adriana Tanasoiu, director general Depozitarul Central.
Biofarm Bucureşti a înregistrat un profit de 14,56 milioane lei în 2010, în scădere cu 27,41 la sută comparativ cu 2009, când profitul net s-a cifrat la 20,07 milioane lei, conform informaţiilor financiare preliminare transmise Bursei de Valori Bucureşti. Veniturile au crescut în 2010 la 87,72 milioane lei, iar cheltuielile au ajuns la 69,68 milioane lei. Cifra de afaceri netă a companiei a crescut până la 82,29 milioane lei în 2010, comparativ cu 67,03 milioane lei în 2009.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: actionarii
milioane
biofarm
dividende
central
depozitarul
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter