Agentia Domeniilor Statului s-ar putea transforma intr-o banca funciara
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 20 Mai 2011
genţia Domeniilor Statului (ADS) s-ar putea transforma într-o bancă funciară, care ar putea negocia şi cumpăra terenuri agricole în vederea comasării, a declarat, joi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Valeriu Tabară, la un seminar privind comasarea terenurilor agricole.
'Avem câteva iniţiative legislative pentru comasarea terenurilor agricole prin care şi reorganizarea ADS, care ar putea deveni un actor în piaţa funciară şi un depozitar a tot ceea ce înseamnă rezerve de fond funciar şi am putea porni de la patrimoniul pe care îl deţine deja de 400.000 de hectare, proprietate publică a statului. Am putea să intrăm chiar cu toată suprafaţa aflată în proprietatea publică a statului', a spus Tabără.
În aceste condiţii, agenţia ar putea negocia cumpărarea oricărui teren agricol, dar numai în vederea comasării.
Şeful de la Agricultură a mai subliniat faptul că la această dată s-a observat o oarecare creştere a suprafeţelor exploataţiilor agricole atât în vegetal, cât şi în zootehnic.
'S-a remarcat deja o creştere a suprafeţelor agricole în fermele vegetale, dar şi în cele zootehnice, care nu mai sunt doar cu două animale, ci cresc către 50', a spus Tabără.
La rândul sau, secretarul de stat în MADR, Adrian Rădulescu, a precizat că ministerul lucrează la o astfel de iniţiativă legislativă, dar care ar trebui să ofere, în primul rând, un drept de preemţiune arendaşului, în cazul cumpărării unui teren, şi pe urmă statului.
'ADS nu va face afaceri cu terenurile agricole, nu le va exploata, ci le va cumpăra pentru comasare. Ca ADS să devină o bancă funciară mai trebuie câteva drepturi în legislaţia românească, respectiv dreptul de preemţiune în cazul cumpărării terenurilor agricole, al arendaşului şi vecinilor din zonă, ulterior şi dreptul de preemţiune al statului. De asemenea, fără un credit funciar, acest sistem nu poate funcţiona pentru că fermierii români sunt săraci. Noi am pregătit legislaţia în acest domeniu, dar din păcate, de multe ori, decizia nu este una tehnică, ci una politică, pentru a putea aplica astfel de instrumente. Trebuie să avem însă şi o lege a creditului funciar pentru că fermierii sunt decapitalizaţi', a explicat Rădulescu.
Potrivit datelor furnizate de experţii olandezi, o bancă funciară se poate ocupa cu achiziţia structurală şi administrarea temporară a terenurilor în zona rurală cu scopul de a redistribui sau arenda aceste terenuri în vederea îmbunătăţirii structurii agricole sau realocării acestora către un alt scop de interes general.
Cele mai noi date ale APIA arată că în perioada 2007-2010 s-a constatat o scădere a numărului de fermieri care au solicitat plăţi pe suprafaţă, de la 1,236 milioane în 2007 la 1,092 milioane anul trecut.
De asemenea, au scăzut şi suprafeţele cuprinse în intervalul de 1-5 ha, de la un milion de fermieri care deţineau exploataţii din această categorie la 879.380 fermieri în 2010. Numărul fermierilor care deţineau mai puţin de un hectar au scăzut până la 1.663 anul trecut, la 4.961 în 2007.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: agricole
funciara
banca
statului
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter