Proiect de aproape 890.000 lei pentru promovarea turistica a Transilvaniei
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 20 Mai 2011
Asociaţia Infoturism va implementa proiectul 'Transilvania Misterioasă-Promovare online şi offline a obiectivelor naturale şi antropice cu potenţial turistic major, zona Centru', a cărui valoare totală se ridică la 887.668 lei, potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 680.842 lei (finanţare nerambursabilă şi contribuţia beneficiarului), din care valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 578.715 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 88.509 lei, iar co-finanţarea eligibilă a beneficiarului este de 13.616 lei. Proiectul este finanţat prin Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 - Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului.
Principalele obiective ale proiectului vizează promovarea la nivel naţional a resurselor turistice din zonă pentru cel puţin 500 agenţii de turism membre ANAT, pentru cel puţin 1.000 de vizitatori unici zilnic via internet pe o durată de minim şase luni, pe parcursul proiectului şi după încheierea acestuia.
De asemenea, proiectul urmăreşte creşterea cu peste 15% a numărului de rezervări în zona obiectivelor promovate, creştere măsurată prin intermediul unui sondaj online şi prin date furnizate de către Institutul Naţional de Statistică.
Obiectivele proiectului mai vizează creşterea notorietăţii obiectivelor turistice cu minim 5% pe o durată de minimum şase luni. Notorietatea se va măsura ca raport între numărul de vizitatori unici pe portalul promovat www.turism-transilvania.ro şi numărul mediu de vizitatori unici în 2009 (media pe zi şi pe regiune) pe principalele 25 de portaluri înregistrate pe site-ul liderului actual în monitorizarea audienţei online din România.
Proiectul se va desfăşura pe o perioadă de 15 luni.
Activităţile din proiect includ realizarea unei baze de date extensive de informaţii text, audio şi video pentru fiecare resursă turistică promovată, asigurarea unei surse complete de informaţii turistice ('one stop shop') prin intermediul portalului de informare turistică www.turism-transilvania.ro, distribuirea de cataloage şi CD-uri de prezentare a resurselor turistice promovate către cel putin 500 agenţii turistice la nivel naţional, participare la târguri de turism pentru a promova resursele turistice, atragerea unei varietăţi mai mari de segmente de turişti prin intermediul portalului de informare turistică www.turism-transilvania.ro.
Asociaţia Infoturism este o organizaţie neguvernamentală, fondată în anul 2009, al cărei scop este promovarea intereselor profesionale ale asociaţiilor privind activitatea lor în domeniul turismului şi promovării turistice.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: turism
turistice
turistica
promovarea
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter