Noi contracte de finantare Regio pentru dezvoltarea microintreprinderilor
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 20 Mai 2011
Trei noi contracte de finanţare Regio pentru dezvoltarea microîntreprinderilor din Sud Muntenia au fost semnate, informează, vineri, printr-un comunicat Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia.
Potrivit comunicatului ADR, toate cele trei investiţii, care se vor realiza cu asistenţă nerambursabilă Regio, vor fi implementate la nivelul municipiului Piteşti.
Primul proiect semnat aparţine SC J.B.E. Management Consultancy and Invest SRL, care primeşte finanţare pentru 'Extinderea activităţii SC J.B.E. Management Consultancy and Invest SRL', investiţie ce se va derula pe o perioadă de şase luni. Valoarea totală a contractului este de 1.128.665,39 lei, din care valoarea totală eligibilă reprezintă 891.781,76 lei. Obiectivul specific al proiectului constă în diversificarea serviciilor şi creşterea calităţii muncii, prin implementarea noilor tehnologii IT şi software. De asemenea, în cadrul proiectului se vor crea şase noi locuri de muncă permanente, cu normă întreagă.
Cel de-al doilea proiect semnat al cărui beneficiar este SC AS. F Trandafirescu SRL, vizează 'Armonizarea cu standardele Uniunii Europene a serviciilor de radiologie dentară prin creşterea competitivităţii, introducerea de servicii noi şi retehnologizare'. Valoarea totală a cererii de finanţare este de 298.096 de lei, din care valoarea totală eligibilă este de 240.400 de lei (fonduri nerambursabile FEDR). Durata de derulare a proiectului este de trei luni, interval de timp în care se vor achiziţiona trei echipamente noi pentru radiologia dentară şi se va crea un loc de muncă permanent, cu normă întreagă, din cadrul forţei de muncă din Piteşti. Această firmă este pentru a doua oară beneficiara unui proiect ce se implementează cu fonduri Regio.
Cel din urmă contract ce a fost parafat se numeşte 'Adaptarea serviciilor turistice la tendinţele pieţei actuale - SC Group G4 Promotion SRL'. Valoarea totală a investiţiei este de 149.773,91 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 116.492,67 lei (fonduri FEDR). Perioada de implementare a proiectului este de nouă luni. Obiectivele investiţiei vizează îmbunătăţirea serviciilor de asistenţă şi producţie turistică, prin achiziţionarea unor echipamente IT, software, licenţe şi tehnologii noi, moderne, adecvate prestării de servicii ale agenţiei Activ Tours&Travels. De asemenea, în cadrul proiectului se vor crea şi dezvolta trei noi pagini web specializate, cu sistem e-payment integrat.
ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: proiectului
totala
valoarea
regio
finantare
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter