Radu Lotrean (CITR): Planul de reorganizare pentru Fortus Iasi a fost confirmat si cautam un investitor
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 31 Mai 2011
Planul de reorganizare la Fortus Iaşi, care se bazează pe o finanţare externă din vânzări de active, tocmai a fost confirmat şi căutăm un investitor care să preia această afacere din mers, a declarat, marţi, Radu Lotrean, managing partner la Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR).
'CITR a intrat în martie 2010 în acest proiect şi a propus, la o lună, un plan de reorganizare. Din păcate, au fost nişte conflicte locale cu acţionari, cu salariaţi, cu foşti salariaţi nemulţumiţi şi am intrat într-un război acolo. Noi am aterizat în el, nu l-am cauzat noi, am încercat să mai mediem din conflicte, să propunem o soluţie, însă soluţia noastră nu a putut fi pusă în aplicare 8-9 luni, doar săptămâna trecută s-a confirmat planul, pentru că au fost aceste lupte. A fost recuzată instanţa, deci cineva trăgea de timp, a fost recuzată instanţa de opt ori, ca să nu confirme acest plan', a explicat Lotrean.
El a precizat că următorul pas este punerea în aplicare a planului de reorganizare propus în urmă cu un an.
'Nu mai este foarte actual, dar încercăm să luăm măsurile necesare, pentru că problema principală, ca în orice business, este finanţarea. Deci, continuarea unei activităţi fără să ai bani te duce la nişte soluţii care nu sunt foarte profitabile pe termen lung. Adică, negocierea cu furnizorii, dacă tu nu ai bani ca să pui materia primă, trebuie să o faci în anumite condiţii, când trebuie să primeşti un avans. Sunt tot felul de condiţii economice - Fortus Iaşi un proiect foarte complex. Sperăm să nu fie prea târziu să punem în aplicare acest plan de reorganizare care se bazează tot pe o finanţare externă din vânzări de active şi căutăm un investitor care să preia această afacere din mers', a precizat reprezentantul Casei de Insolvenţă Transilvania.
Radu Lotrean a precizat că societatea Fortus Iaşi are 150 de hectare, însă acum activitatea se desfăşoară doar pe 40 de hectare şi nu mai lucrează zeci de mii de angajaţi, ca în urmă cu 20 de ani, ci doar 1.000, din care vor rămâne 850.
'Deci, trebuie să adaptezi, să recapacitezi şi să redesenezi capacitatea de producţie şi numărul de angajaţi. Fortus Iaşi lucrează, astăzi, la 10% încărcare, de aceea, nu ai nevoie de restul excedentar, care poate fi de 60-70% şi nici de toate utilajele. Şi, decât să stea toată fabrica, să nu facă nimic, soluţia este să atragi o finanţare. Finanţarea dacă nu vine de la acţionar sau de la bănci, trebuie să vină dintr-o soluţie internă. Noi facem o analiză şi spunem că, pentru a continua activitatea şi societatea să devină profitabilă, are nevoie de atâtea hectare şi de următoarele utilaje. Restul, care nu au mai fost folosite de 20 de ani şi au fost propuse pentru casare, trebuie să meargă la vânzare. Vânzarea nu se face la preţ de fier vechi, ci la preţ de utilaje. De aceea, la Fortus, ca şi la celelalte companii vechi, comuniste, soluţia de finanţare vine din vânzarea de active, care nu este ceva ocult, ci este soluţia cea mai bună ca să obţii nişte bani, care merg tot în salarii şi în activitatea curentă', a precizat Lotrean.
El a spus că în cazul Fortus Iaşi s-a făcut deja o vânzare, subliniind că utilajele s-au vândut peste preţul de evaluare şi nu sub, aşa cum s-a speculat şi s-a scris în presa locală. De asemenea, instanţa s-a pronunţat irevocabil asupra licitaţiei, care a fost contestată, spunând că aceasta a fost perfect legală.
'Nu s-a făcut o vânzare sub preţ, aşa cum s-a spus. Noi la nivelul acesta nu ne permitem să facem vânzări sub preţ. S-au vândut toate peste preţul de evaluare. Au fost nişte lupte locale. Licitaţia, care a fost contestată, a fost perfect legală. Instanţa s-a pronunţat irevocabil că licitaţia este legală. S-au prezentat la licitaţie peste opt participanţi. Noi am considerat-o un succes, a fost competitivă, s-au vândut peste preţul de evaluare. Asta este o zvonistică ieftină, care funcţionează la nivel local întotdeauna. Există nişte nemulţumiţi, în speţă foşti acţionari, mici acţionari, care se luptă cu AVAS-ul - a fost o privatizare mai complexă - şi alimentează ziarele locale', a încheiat Radu Lotrean.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: cautam
investitor
niste
confirmat
fortus
planul
reorganizare
lotrean
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter