Bursa a crescut cu 0,33%
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 31 Mai 2011
Cotaţiile acţiunilor listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-au apreciat marţi în medie cu 0,33%, evoluţie măsurată de indicele compozit BET-C, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor a crescut cu 2,27%.
Pe piaţa principală a BVB - Regular - au fost realizate tranzacţii cu acţiunile emise de 50 de companii, din care 27 au înregistrat aprecieri ale cotaţiilor, patru au stagnat, iar 19 au scăzut.
Valoarea tranzacţiilor la BVB s-a cifrat la 10,081 milioane de euro (41,542 milioane de lei), iar pe RASDAQ la 724.081 euro.
Indicele BET, ce reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni listate, a înregistrat o creştere de 0,08 procente, indicele blue-chip extins BET-XT al celor mai lichide 25 de companii s-a majorat cu 0,83%, iar indicele BET-NG al companiilor din sectorul de energie şi utilităţi a consemnat o apreciere de 0,78%.
Cele mai lichide titluri au fost Fondul Proprietatea, cu tranzacţii de 17,159 milioane de lei şi SIF 5 Oltenia - 2,473 milioane lei.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: indicele
bet
bvb
euro
sif
blue
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter