Admiral Markets: Investitorii romani prefera din ce in ce mai mult depozite denominate in unitati de aur
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 9 Iunie 2011
Investitorii din România preferă din ce în ce mai mult depozite denominate în unităţi de aur, în dauna celor în euro, dolar sau lei, conform unei analize a Admiral Markets.
'Investitorii se tem de o nouă criză financiară şi caută refugiu în stabilitate, preferând momentan aurul şi francul elveţian, dar dolarul poate redeveni preţios în cazul unei crize de lichiditate', relevă analiza.
Potrivit analiştilor de la Admiral Markets, de la începutul lunii mai, bursele internaţionale au căzut în medie cu 6-7%, dar, în mod neobişnuit, dolarul nu a beneficiat de vânzarea activelor denominate, depreciindu-se cu 2,5% faţă de principalele valute.
Pompând trilioane de dolari nou creaţi în economie, Rezerva Federală a ţinut dobânzile pe termen scurt sub nivelul inflaţiei şi a impulsionat profiturile băncilor considerate prea mari pentru a falimenta, în dauna depozitelor cetăţenilor prin diminuarea puterii de cumpărare. Obiectivul a fost stimularea consumului şi a investiţiilor, însă rezultatul a fost deprecierea propriei valute, ce a evitat dezastrul doar din cauza problemelor din zona euro. Chiar dacă argumentul a fost stimularea exporturilor, efectul negativ a fost creşterea costurilor de import, dar cel mai important, dolarul a pierdut încrederea investitorilor.
'Acest fapt este clar evidenţiat în această perioadă, în care dolarii obţinuţi din vânzarea activelor au fost convertiţi mai departe, în principal în aur şi franci elveţieni. Ambele s-au apreciat cu 5% de la începutul lunii mai, atingând noi maxime istorice. Pe lângă încredere şi stabilitate, există şi o altă legătură între franc şi aur: legislaţia, ce prevede ca 40% din francii existenţi pe piaţă să aibă acoperire în aur. Aurul este privit ca o alternativă la banii de hârtie şi singura 'valută reală', iar francul ca o alternativă mai stabilă la euro şi singura valută ce nu poate fi printată în cantităţi nelimitate', subliniază analiza.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: denominate
markets
admiral
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter