Deficitul de cont curent al Romaniei a scazut cu 46,4% in primele patru luni din 2011
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 14 Iunie 2011
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, în primele patru luni din acest an, un deficit de 1,152 miliarde de euro, în scădere cu 46,4% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, în principal datorită reducerii deficitului balanţei comerciale cu 41,3% şi majorării excedentului transferurilor curente cu 89,8%, pe seama transferurilor nete ale administraţiei publice, conform datelor furnizate de Banca Naţională a României.
Deficitul contului curent în perioada ianuarie - aprilie 2011 a fost finanţat în proporţie de 38,5 procente prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au înregistrat 444 milioane euro (comparativ cu 623 milioane euro în perioada ianuarie - aprilie 2010), din care creditele intra-grup au însumat 324 milioane euro, iar participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată 120 milioane euro.
Datoria externă pe termen mediu şi lung a fost, la 30 aprilie 2011, de 73,723 miliarde euro (79,3% din total datorie externă), în creştere cu 1,7% faţă de 31 decembrie 2010.
Potrivit BNR, datoria externă pe termen scurt a înregistrat, la 30 aprilie 2011, nivelul de 19,3 miliarde euro (20,7% din total datorie externă), mai mare cu 4,7 procente faţă de 31 decembrie 2010.
Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a fost 19,2% în perioada ianuarie - aprilie 2011, comparativ cu 33,3% în anul 2010. Gradul de acoperire a fost 7,9 luni de importuri de bunuri şi servicii la 30 aprilie 2011, faţă de 8,6 luni la 31 decembrie 2010.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: euro
curent
bnr
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter