Deloitte: 33 de companii romanesti in top 500 Europa Centrala, Romania ocupa locul 5 in regiune
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 23 Iunie 2011
Un număr de 33 de companii româneşti au fost incluse în Top 500 Europa Centrală 2010, realizat de Deloitte, România menţinându-se pe locul cinci în rândul ţărilor din regiune, informează un comunicat al companiei de consultanţă.
De asemenea, patru bănci şi cinci companii de asigurări s-au calificat în două topuri separate ale primelor 50 de instituţii de profil din regiune. Ierarhia celor mai mari companii din România este în continuare dominată de industria energiei şi resurselor (13 reprezentante în 2010), fiind urmată de industria bunurilor de consum şi transport (10), industria prelucrătoare (4) şi telecomunicaţii (5). Un distribuitor de medicamente s-a alăturat clasamentului din 2010, marcând o premieră pentru această industrie.
Conform Deloitte, după trei ani de creştere susţinută, cifra de afaceri cumulată a primelor 500 de companii din Europa Centrală a coborât în 2009 cu peste 21%, de la 665,72 miliarde de euro la 525,6 miliarde de euro.
Cea mai mare industrie din Europa Centrală după venituri a rămas cea a energiei şi resurselor (peste 200 de miliarde de euro), acest segment având şi cea mai mare pondere de acţionariat de stat din regiune. Industria cu cel mai rapid ritm de creştere şi cu cel mai mare număr de companii a fost industria bunurilor de consum şi a transporturilor (147,43 miliarde de euro). Pe locul al treilea s-a situat industria prelucrătoare (aproape 100 miliarde de euro), care a înregistrat şi unul dintre cele mai accelerate ritmuri de scădere ca nivel de reprezentativitate în top (de la 114 anul trecut, la 101 companii).
'Anul 2009 a însemnat o scădere de 21% a veniturilor totale raportate de primele 500 de companii din regiune, însă 70% dintre ele au raportat venituri în creştere pentru primul trimestru din 2010. Este prematur să estimăm o revenire solidă a întregii regiuni, rezultatele depinzând în mare parte de starea fiecărei industrii în parte. Anul 2010 a fost un an cu plusuri şi minusuri pentru companiile româneşti. Majoritatea au continuat să se restructureze, urmărind, în acelaşi timp, obiective de creştere. Consumul intern a scăzut, fiind compensat în anumite industrii de exporturi. O parte dintre companii şi-au accelerat expansiunea, cum au fost cazuri în industria de consum; altele şi-au continuat investiţiile - industria prelucrătoare sau cea a energiei şi resurselor', a afirmat George Mucibabici, preşedinte Deloitte România.
Rezultatele clasamentului din acest an vor fi anunţate pe 8 septembrie 2011, odată cu lansarea oficială în cadrul Forumului Economic de la Krynica, Polonia. Raportul va include totodată comentarii şi opinii exprimate de liderii mediului de afaceri din regiune.
Clasamentul Deloitte ierarhizează cele mai mari 500 de companii din regiune în funcţie de veniturile din vânzări raportate anul anterior. În următoarele şase săptămâni, consultanţii Deloitte vor aduna informaţii de la companii de top din diverse industrii din 18 ţări, inclusiv România.
Deloitte Touche Tohmatsu Limited este o companie cu răspundere limitată din Marea Britanie.
Compania furnizează servicii clienţilor din sectorul public şi privat în următoarele domenii profesionale - audit, taxe, consultanţă, consultanţă financiară - deservind numeroase industrii. Prin intermediul reţelei sale globale de firme membre, care activează în peste 150 de ţări, Deloitte pune la dispoziţia clienţilor săi resursele internaţionale precum şi priceperea locala pentru a-i ajuta să exceleze indiferent de locul în care aceştia îşi desfăşoară activitatea.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: companii
regiune
industria
euro
locul
miliarde
romania
romanesti
europa
centrala
deloitte
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter