Kaufland a deschis la Oradea al 64-lea hypermarket din tara
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 23 Iunie 2011
Grupul Kaufland a inaugurat miercuri, la Oradea, cel de-al 64-lea hypermarket din România, situat pe Şoseaua Borşului, acesta fiind primul din cele trei magazine pe care cunoscuta companie de retail din Germania intenţionează să le deschidă în Oradea.
Festivitatea de inaugurare a avut loc în prezenţa prefectului judeţului Bihor, Gavrilă Ghilea, a viceprimarului municipiului Oradea, Gheorghe Carp şi a altor oficialităţi bihorene.
Potrivit directorului Cristian Câmpan, noul magazin, ce se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 4.000 de metri pătraţi, oferă peste 150 de locuri de muncă, precum şi posibilitatea de dezvoltare şi creştere profesională în cadrul companiei.
Oferta magazinului promite amplificarea numărului de la 650 la 1.800 de articole, dar şi o serie de oferte şi facilităţi nemaiîntâlnite pe piaţa de retail. Succesul magazinelor Kaufland se bazează pe o politică riguroasă de preţuri, numeroase garanţii şi servicii.
Hypermarketul a oferit un spaţiu de expunere firmei româneşti 'Sergiana' din Poiana Mărului, Braşov, pentru a comercializa produse din carne tradiţionale, fiind al 11-lea asemenea raion deschis în colaborare cu Kaufland.
Noul hypermarket Kaufland din Oradea s-a ridicat într-un timp foarte scurt de la punerea pietrei de temelie, care a avut loc în 12 aprilie 2011.
Grupul Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.000 de magazine în Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Croaţia, Bulgaria şi România.
Kaufland România a creat până în prezent peste 7.600 de locuri de muncă directe în ţară, la sediul central din Bucureşti, în magazinele deschise, precum şi în centrul logistic situat în Parcul industrial Ploieşti.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: kaufland
hypermarket
oradea
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter