China va modifica sistemul de impozitare a venitului personal
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 28 Iunie 2011
Legislativul chinez examinează, în cea de-a doua lectură, propunerea de modificare a sistemului de impozitare prin care venitul personal minim impozabil ar urma să fie 3.000 de yuani pe lună (circa 460 dolari) în loc de 2.000 de yuani pe lună (circa 308 dolari) cât este în prezent, transmite, luni, Agenţia de presă Xinhua.
În prezent, China utilizează un sistem progresiv de impozitare, cu nouă trepte, nivelul minim de 5% fiind aplicat pentru câştiguri între 2.000 de yuani şi 2.500 de yuani, iar valoarea maximă de 45% - la venituri lunare de peste 102.000 yuani. Veniturile lunare sub 2.000 de yuani sunt neimpozabile.
Propunerea de modificare urmăreşte ca taxa de 5% să fie aplicată câştigurilor de la 3.000 de yuani la 4.500 de yuani, iar valoarea maximă de 45 % - persoanelor care au peste 82.000 de yuani pe lună.
Un nou amendament, intrat luni în dezbaterea legislativului chinez, propune ca impozitul minim de 5% să fie redus la 3%, în vederea diminuării poverii fiscale pentru cei cu venituri scăzute.
După cum a afirmat expertul Liu Huan, de la Universitatea Centrală de Finanţe şi Economie, creşterea nivelului minim de impozitare va spori puterea de cumpărare a grupurilor cu venituri mici, în contextul majorării preţurilor.
Amendamentul care propune ridicarea nivelului venitului minim impozabil este una dintre recentele iniţiative ale Chinei de îmbunănăţire a nivelului de trai al persoanelor cu venituri mici şi mijlocii - obiectiv major al celui de-al 12-lea plan cincinal de dezvoltare al Chinei (2011-2015).
Aproximativ 200 milioane de oameni vor beneficia de creşterea nivelului minim de impozitare, ceea ce înseamnă că doar 12% dintre cei care muncesc vor mai plăti impozite, faţă de 28% în prezent, după aprecierea oficialităţilor chineze.
Pentru bugetul de stat, amendamentul va diminua încasările din impozitul pe venit cu 120 miliarde de yuani (circa 18,3 miliarde dolari), în comparaţie cu anul 2010.
Anul trecut, încasările statului din impozitul pe venitul personal au însumat 483,7 miliarde de yuani (circa 74 miliarde dolari), reprezentând 6,3% din totalul veniturilor fiscale, conform datelor oficiale.
Recent, Administraţia Fiscală de Stat a afirmat că urmăreşte să-şi îmbunătăţească activitatea de colectare a taxelor şi impozitelor în cazul persoanelor cu venituri mari, prin coordonarea cu alte autorităţi ale statului.
Alte modificări ale sistemului de taxe şi impozite vor viza veniturile rezultate din transferul de capital şi bunuri imobiliare, dividende şi bonusuri corporatiste.
Comitetul Permanent al Congresului Naţional al Poporului (CNP) a publicat pe site-ul oficial, în luna aprilie, în vederea dezbaterii publice, proiectul unui amendament de modificare a Legii de impozitare a venitului personal.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: yuani
venituri
minim
personal
venitului
impozitare
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter