Olli Rehn: Nu exista un plan B pentru a evita prabusirea economiei grecesti
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 29 Iunie 2011
Adoptarea de către Parlamentul grec a planului de austeritate în această săptămână este 'singurul mijloc' pentru ca Grecia să evite un faliment imediat, a avertizat marţi Comisia Europeană, transmite marţi agenţia France Presse.
'Singura modalitate de a evita o prăbuşire imediată (a plăţilor) este adoptarea de către Parlament a programului economic revizuit', a spus comisarul european pentru afaceri economice şi monetare Olli Rehn.
Acest program de austeritate multianual (2012-2015), ale cărui detalii au fost finalizate săptămâna trecută de autorităţile de la Atena şi creditorii internaţionali, prevede adoptarea unor măsuri economice acoperind 28,4 miliarde de euro şi a unui program de privatizare în valoare de 50 de miliarde de euro.
Analizarea şi adoptarea de către legislativul grec a acestui program în cursul acestei săptămâni este o condiţie esenţială pentru ca Grecia să poată obţine de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional lichidităţile necesare rambursării datoriilor acumulate până acum.
'Nu există un plan B pentru a evita căderea', a insistat comisarul european Olli Rehn, care le-a cerut 'liderilor politici greci să îşi asume responsabilităţile'.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: evita
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter