Depozitarul Central distribuie dividende pentru VAE Apcarom
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 5 Iulie 2011
Depozitarul Central va distribui, în perioada 1 - 15 iulie 2011, dividende pentru acţionarii SC VAE Apcarom SA.
Conform unui comunicat remis Agerpres, emitentul va plăti acţionarilor, utilizând serviciul naţional lansat de către Depozitarul Central, dividendele aferente anului 2010. Valoarea dividendului brut pe acţiune este de 0,22 lei.
Plata dividendelor către acţionarii emitentului se va efectua prin transfer bancar, începând cu data de 1 iulie 2011 şi în numerar la ghişeele şi oficiile poştale din întreaga ţară pentru acţionarii persoane fizice începând cu data de 15 iulie 2011.
Acţionarii arondaţi ghişeelor poştale informatizate din mediul urban vor putea ridica suma aferentă dividendelor ce li se cuvin de la oricare dintre ghişeele şi oficiile poştale informatizate din ţară. Acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul acţionarilor emitentului, la data de 6 mai 2011.
Producătorul de material rulant VAE Apcarom a înregistrat, anul trecut, un profit net de 6,375 milioane lei, cu 42,48% mai mic decât cel obţinut în 2009, care s-a cifrat la 11,083 milioane lei.
Veniturile societăţii au fost de 79,927 milioane lei (minus 10,09% faţă de 2009), iar cheltuielile de 72 milioane lei (minus 5%).
Cifra de afaceri netă a companiei s-a situat la 76,602 milioane lei, fiind cu 12,6% mai mică faţă de cea din anul precedent.
VAE Apcarom avea, 31 decembrie 2010, creanţe de 10,992 milioane lei şi datorii de 10,971 milioane lei.
Compania, cu sediul în Buzău, este controlată de grupul austriac VAE Aktiengesellschaft, deţinut la rândul său de Voestalpine.
Voestalpine Group este prezent în România din anul 2004, când Voestalpine Elmsteel, o subsidiară britanică a grupului, parte a diviziei de producţie de componente pentru industria auto, a inaugurat o uzină la Satu Mare.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: actionarii
milioane
apcarom
dividende
central
depozitarul
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter