BNR - rezultat financiar de 1,4 miliarde lei in 2010
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 6 Iulie 2011
Banca Naţională a înregistrat, pentru al patrulea an consecutiv, un rezultat financiar pozitiv, în 2010, însă în scădere cu 69 la sută, faţă de anul 2009, arată Raportul Anual al BNR.
'Potrivit acquis-ului comunitar, BNR nu urmăreşte îndeplinirea unor performanţe de ordin comercial, cum ar fi maximizarea profitului, acţiunile sale vizând implementarea unei politici monetare care să asigure atingerea obiectivului fundamental şi anume stabilitatea preţurilor. Totuşi, în cadrul Băncii Centrale există o preocupare constantă pentru limitarea cheltuielilor proprii de funcţionare, astfel încât, în anul 2010, nivelul acestora în termeni reali a fost menţinut la un nivel comparabil cu cel realizat în anul precedent (minus 1 la sută). Pentru al patrulea an consecutiv, BNR a înregistrat un rezultat financiar pozitiv, constând într-un profit de 1,415 miliarde lei (cu 69 la sută mai mic decât în anul precedent). Diminuarea profitului se datorează, în mare măsură, situării băncii centrale în poziţia de debitor net al sistemului bancar în cea mai mare parte a anului 2010', arată Raportul.
Rezultatul financiar pozitiv a fost determinat de profitul operaţional obţinut din administrarea rezervelor internaţionale (plus 2,198 miliarde lei), precum şi din emisiunea monetară. şi decontarea plăţilor (plus 30,2 milioane lei), diminuat de pierderea asociată operaţiunilor de politică monetară (minus 469,9 milioane lei), altor operaţiuni (minus 334,5 milioane lei) şi reevaluării activelor şi pasivelor în valută.(minus 9,3 milioane lei).
Conform Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, profitul realizat în anul 2010 a fost virat în cotă de 80 la sută (1,132 miliarde lei) la Bugetul de Stat; 141,5 milioane lei au fost destinaţi majorării rezervelor statutare, 84,9 milioane lei au fost utilizaţi pentru constituirea unor surse proprii de finanţareare, 28,3 milioane lei s-au folosit pentru fondul de participare a salariaţilor la profit, iar 28,3 milioane lei pentru rezerve la dispoziţia Consiliului de Administraţie.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: milioane
miliarde
financiar
rezultat
bnr
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter