Provident Financial a investit 100 milioane de euro in Romania, in ultimii cinci ani
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 6 Iulie 2011
Valoarea totală a investiţiilor realizate de către Provident Financial România, în cinci ani de activitate pe plan local, s-a ridicat la 100 milioane de euro, potrivit datelor anunţate, marţi, de către companie în cadrul unei conferinţe de presă.
Compania de credite Provident Financial România a aniversat, marţi, cinci ani de existenţă, la evenimentul de aniversare fiind prezent şi ambasadorul Marii Britanii, Michael Harris.
În cadrul evenimentului aniversar a fost dezvelită o placă realizată pentru a marca primii cinci ani de activitate Provident Financial în România.
Conform sursei citate, de la debutul pe piaţa din România şi până la ora actuală, Provident a investit 100 milioane de euro, în timp ce portofoliul de clienţi a ajuns la peste 400.000 de persoane.
În acelaşi timp, valoarea împrumuturilor acordate în 2010 a atins valoarea de 86,9 milioane euro, în creştere cu aproape 21% faţă de anul anterior, când se înregistraseră credite de 71,9 milioane euro
'Provident este o investiţie britanică de succes cu un model de afaceri testat şi o experienţă de peste 130 de ani în Marea Britanie. Provident a devenit rapid recunoscută şi în mediul financiar românesc pentru serviciile sale de calitate şi pentru afişarea transparentă a termenilor şi condiţiilor contractuale', a declarat ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii în România.
Cu ocazia aniversării celor cinci ani de activitate pe piaţa locală, echipa Provident a anunţat că va dona cel puţin 25.000 de euro către un program social stabilit cu ajutorul clienţilor săi. Astfel, o sumă de minim de 5 lei din fiecare împrumut acordat în luna iulie va fi redirecţionat spre un program de o asemenea anvergură.
Clienţii Provident vor putea alege între următoarele programe: dotarea şi reamenajarea Secţiei de Pediatrie a Spitalului Fundeni, achiziţionarea unui avion medical care va ajuta la salvarea a peste 200 de vieţi, şi oferirea de asistenţă socială pentru 80% dintre copiii bolnavi de cancer aflaţi sub tratament în cinci centre onco-pediatrice şi patru oraşe din ţară.
'Pentru noi, responsabilitatea merge mai departe de interacţiunea cu clienţii. Despre acest angajament stau mărturie proiectele noastre de responsabilitate socială - programe de educaţiue financiară, protecţia mediului, sprijinirea grupurilor defavorizate - în care am investit aproape 500.000 de euro. Vrem să continuăm să ne implicăm în programe care răspund problemelor reale cu care se confruntă societatea românească şi invităm clienţii, agenţii şi angajaţii să ni se alăture în acest demers', a subliniat Russell Johnsen, directorul general al Provident Financial România.
Acesta a adăugat că, până la finele acestui an, compania va deschide patru noi birouri în: Suceava, Botoşani, Alba-Iulia şi Turda, acestea adăugându-se la cele deja existente.
Provident Financial România este o instituţie financiară nebancară înregistrată la Registrul General al Băncii Naţionale a României /BNR/ şi membră a Asociaţiei Societăţilor Financiare din România /ASFR/.
În 2009, instituţia s-a clasat pe locul secund în topul companiilor mari din România, cu cele mai ridicate niveluri de implicare şi mulţumire ale angajaţilor, potrivit unui studiu realizat de Hewitt Associates, consultant independent în resurse umane.
Provident Financial România este singura instituţie financiară din România care oferă împrumuturi la domiciliu, un serviciu opţional prin intermediul căruia clienţii pot primi banii în 48 de ore chiar la ei acasă, unde un agent îi va vizita apoi pentru încasarea ratelor.
În prezent, în sediile din România ale companiei lucrează aproape 600 de persoane, iar estimările oficialilor pentru acest an tind către mărirea cu aproape 29% a numărului de salariaţi, până la 731 de persoane.
Provident Financial România şi-a început activitatea în aprilie 2006 printr-o operaţiune-pilot în Bucureşti. În prezent, compania are peste 3.000 de agenţi independenţi.
La sfârşitul lui 2010, compania avea peste 207.000 de clienţi în peste 40 de oraşe, acoperind circa 70% din populaţia urbană a ţării.
Compania face parte din Grupul britanic International Personal Finance, lider în furnizarea de credite de consum la domiciliu, cu peste 2,2 milioane de clienţi în întreaga lume.
Grupul este inclus în indicele FTSE 250 al Bursei de la Londra şi are peste 6.200 de angajaţi care lucrează în mai mult de 26.000 de agenţii din şase ţări, pe două continente.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: provident
romania
compania
cinci
euro
financial
investit
milioane
bnr
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter