Membrii ALB au finantat active de peste 261 milioane de euro
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 7 Iulie 2011
Membrii Asociaţiei Societăţilor Financiare din România (ALB) au finanţat active în valoare totală de 261,07 milioane euro (92%), iar companiile neafiliate în valoare de 23,5 milioane euro (8%), astfel încât totalul contractelor semnate în această perioadă (după valoarea activelor finanţate) de către membrii ALB şi companiile neafiliate însumează 284,57 milioane euro, potrivit unui comunicat remis miercuri Agerpres.
'Evoluţia primului trimestru dă semne de redresare a leasingului financiar în sensul reorientării finanţărilor către acele sectoare ale economiei româneşti care s-au dovedit solide şi au rezistat perioadei de criză financiară. Sperăm, astfel, ca finele anului 2011 să aducă o creştere de 10% - 15% a volumului finanţărilor noi prin contracte de leasing financiar, precum şi o îmbunătăţire a procedurilor judiciare de recuperare a bunurilor în cazul clienţilor rău platnici', a menţionat preşedintele ALB, Antoaneta Curteanu, director general al UniCredit Leasing Corporation IFN SA.
Finanţările acordate s-au îndreptat către diverse domenii, astfel că 21% (60,2 milioane euro) din total au vizat echipamentele, 16% (45,5 milioane euro) sectorul imobiliar şi 63% (178,87 milioane euro) sectorul transporturilor, potrivit comunicatului. Cea mai mare cotă de piaţă este înregistrată de sectorul companiilor subsidiare ale băncilor, cu 58% din total, urmat de sectorul companiilor captive cu 23% şi de sectorul companiilor independente, cu 19%.
În domeniul transporturilor, evoluţia finanţărilor în primul trimestru din 2011 indică păstrarea unei ponderi constante pe categorii de vehicule, după cum urmează: autoturismele deţin o cotă de 55%, vehiculele comerciale grele 31% şi vehiculele comerciale uşoare 14%, se menţionează în document.
În trimestrul I din 2011, în cadrul finanţării echipamentelor, ponderea sectorului construcţiilor este în creştere de la 15% la 17%, ponderea echipamentului agricol de la 10% la 20%, în timp ce finanţarea celorlalte sectoare ale economiei păstrează o pondere relativ constantă (15% echipament medical, 4% industria alimentară, 8% echipamente destinate industriei metalurgice, 4% industria de prelucrare a lemnului, 4% în domeniul echipamentelor IT şi software), precum şi alte domenii.
'Perioada de criză 2008 - 2011 indică tendinţe noi în finanţarea sectorului imobiliar din punct de vedere al ponderii pe categorii imobiliare. Se evidenţiază o creştere de la 23% la 45% a finanţării clădirilor industriale, de la 2% la 39% a terenurilor şi de la zero la 2% a clădirilor cu destinaţie hotelieră. În contrast cu acestea, finanţarea categoriei retail-outlet a scăzut ca pondere de la 21% la 1%, finanţarea clădirilor de birouri clasa A, B şi C a scăzut de la 50% la 16%, iar finanţarea clădirilor rezidenţiale şi a blocurilor de locuinţe a scăzut ca pondere de la 4% la 1%. O cauză a acestei evoluţii o reprezintă finanţarea în baza contractelor de 'sale and lease back' ca soluţii de obţinere a lichidităţilor necesare în perioadă de criză de către clienţii contractelor de leasing financiar', mai spune documentul.
Clienţii corporativi au atras cea mai mare pondere (92%) din totalul finanţărilor, urmaţi de componenta de retail (6%) şi de sectorul public (2%). Spre deosebire de anii precedenţi şi ca soluţie de adaptare la situaţii de criză, perioada cel mai des întâlnită după durata contractelor de leasing este de 2-3 ani (23%) şi 4-5 ani (23%), peste 5 ani (21%), de 3-4 ani (20%), 1-2 ani (8%) şi de 1 an (5%) .Valoarea bunurilor aflate în procedură de reposesie se ridică la nivelul de 7% din portofoliul total al membrilor ALB. Durata medie a unui proces de executare silită a clienţilor rău-platnici, care refuză să returneze bunurile pe cale amiabilă, este între şase şi nouă luni, conform estimărilor ALB. ALB reprezintă, conform statisticilor Asociaţiei şi BNR, 92% din piaţa de leasing financiar şi 63% din totalul pieţei creditului de consum IFN din România. ALB este membră în Consiliul Director al Federaţiei Europene a Asociaţiilor Societăţilor de Leasing - Leaseurope şi membră a Federaţiei Creditului de Consum din Europa - Eurofinas.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: sectorul
finantarea
membrii
leasing
euro
milioane
bnr
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter