Afaceri de 110 milioane de lei, estimate pentru Rio-Bucovina, in 2011
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 7 Iulie 2011
Rio-Bucovina estimează că, până la finalul anului 2011, cifra de afaceri va atinge o valoare de 110 milioane lei, în creştere cu 29% faţă de 2010, potrivit unui comunicat al companiei.
De altfel, compania a înregistrat o creştere cu 40% a cifrei de afaceri în primul semestru al anului 2011, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2010.
'Deşi vorbim de o perioadă de criză, în ultimii doi ani Rio-Bucovina a avut o evoluţie ascendentă în ceea ce priveşte cifra de afaceri. Compania a încheiat anul fiscal 2010 cu o cifră de afaceri de 85 milioane lei, în creştere cu 4% faţă de anul precedent şi înregistrând un profit de 14%, în condiţiile în care în 2009 încheiase anul pe break-even. Totodată, compania şi-a mărit constant bugetul de investiţii, valoarea alocată anului 2011 ajungând la 10 milioane lei', a declarat directorul de marketing al Rio-Bucovina, Camelia Hoinărescu.
Compania are 500 de angajaţi, care îşi desfăşoară activitatea atât în fabricile de la Vatra Dornei şi Timişoara, cât şi la sediul central din Bucureşti şi în centrele regionale de distribuţie.
Referindu-se la piaţă, specialiştii companiei se aşteaptă la o creştere a consumului de apă pe timpul verii. Prognoza se bazează în egală măsură pe rezultatele studiilor efectuate în ultimul an şi pe experienţa de pe piaţa din România. Mai mult, ca perspectivă, consumul de apă îmbuteliată poate înregistra o creştere, pe de o parte prin educarea consumatorului cu privire la necesarul zilnic de apă care trebuie consumat, chiar dacă nu se resimte senzaţia de sete (aproximativ doi litri), şi, pe de altă parte, prin tendinţa în creştere a populaţiei de a consuma apă îmbuteliată în locul celei de la robinet.
În prezent, piaţa de apă îmbuteliată din România atinge circa 10 milioane de hectolitri, adică 0,15 litri/zi/persoană.
Conform studiilor MEMRB, în vara anului 2010 consumul de apă îmbuteliată a crescut cu circa 20%. Dacă această vară se va dovedi a fi una caniculară, este posibil să înregistrăm creşteri de consum şi mai mari. Rămâne, însă, problema sezonalităţii de consum a apei, care poate afecta fluxul de producţie. De aceea, ca să contracarăm scăderile de vânzări din sezonul rece, lucrăm la lărgirea portofoliului de produse prin adăugarea unor produse cu o sezonalitate inversă apei', a adăugat directorul de marketing.
Rio-Bucovina a înregistrat în 2010 o cotă de piaţă în zona 'apă minerală' de 6,5%, iar pe categoria 'apă îmbuteliată' (incluzând şi apa de masă), o cotă de 7,3%. În 2011, compania îşi propune o creştere a cotei de piaţă cu încă 1,5 - 2 puncte procentuale.
Rio-Bucovina a fost înfiinţată în anul 1999, ca societate specializată în distribuţia apelor minerale 'Bucovina' şi a sucurilor din gama 'Rio', acestea existând însă pe piaţa din România încă din 1993. În 2006, a luat fiinţă compania Rio-Bucovina, incluzând în obiectul de activitate producţia şi îmbutelierea apei minerale Bucovina, precum şi a băuturilor răcoritoare. Pe lângă acestea, ulterior, societatea şi-a diversificat gama de produse în zona distribuţiei, incluzând o serie de bunuri alimentare şi nealimentare.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: compania
piata
crestere
anului
milioane
bucovina
afaceri
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter