Melania Hancila (Volksbank): Deflatia s-a datorat ieftinirii unor produse alimentare cu preturi volatile
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 12 Iulie 2011
Deflaţia din luna iunie a fost o surpriză pozitivă şi s-a datorat ieftinirii peste aşteptări a unor produse alimentare cu preţuri volatile pe baze sezoniere, a declarat, pentru Agerpres, Melania Hăncilă, economist şef al Volksbank România.
'În pofida acestei scăderi a preţurilor în luna iunie, mă aştept la un proces moderat de dezinflaţie, având în vedere continuarea trendului de creştere a inflaţiei CORE 2, ceea ce denotă persistenţa presiunilor inflaţioniste, în ciuda deficitului de cerere agregată. Astfel, în luna iulie inflaţia anualizată va scădea sub nivelul de 5,5% an/an, pe seama disipării efectelor induse de majorarea TVA, însă în lunile următoare inflaţia anualizată ar putea stagna în jurul acestei valori. Dacă nu se materializează riscurile de creştere a preţurilor la materiile prime sau alimente sau şocuri de depreciere a monedei naţionale, inflaţia anualizată s-ar putea situa în jurul nivelului de 5% la sfârşitul anului, ceea ar deschide calea spre relaxarea politicii monetare în ultimul trimestru al anului 2011, având în vedere şi persistenţa deficitului de cerere agregată', a spus Hăncilă.
Indicele preţurilor de consum a scăzut, în iunie, cu 0,29% faţă de mai, rata anuală a inflaţiei ajungând la 7,93%.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: hancila
tva
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter