Reprezentanta CE in Romania organizeaza o masa rotunda
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 20 Iulie 2011
Reprezentanţa Comisiei Europene în România organizează, miercuri, masa rotundă 'România şi cadrul financiar multianual 2014-2020 al Uniunii Europene'.
În cadrul acestui eveniment vor fi dezbătute prevederile Comunicării Comisiei Europene privind propunerea de buget pentru exerciţiul financiar 2014-2020, lansată la sfârşitul lunii iunie, şi, mai ales, poziţia şi perspectivele României în cadrul viitoarelor negocieri.
Au fost invitaţi să îşi susţină poziţia asupra subiectului Leonard Orban, consilier prezidenţial, Theodor Stolojan, europarlamentar şi fost ministru al Finanţelor, Cătălin Vătafu, şeful Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale, Daniel Dăianu, economist şi fost ministru al Finanţelor, şi Sorin Ioniţă, Director Executiv al Societăţii Academice Române.
Dezbaterea face parte din seria de evenimente lunare 'Perspective Europene', iniţiată de Reprezentanţa Comisiei Europene în 2009, cu scopul de a stimula dezbaterea cu privire la priorităţile Uniunii Europene, în strânsă legătură cu agenda publică naţională din România. În acest cadru sunt invitaţi să îşi exprime opiniile membri ai Parlamentului European, diplomaţi, oameni politici, funcţionari publici, reprezentanţi ai societăţii civile, parteneri sociali, reprezentanţi ai mass-media, ai mediului academic, lideri de opinie etc.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: romania
reprezentanta
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter