CE: Bancile se afla in centrul crizei financiare cu care se confrunta economia mondiala
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 21 Iulie 2011
Băncile se află în centrul crizei financiare cu care se confruntă economia mondială din 2008, se precizează într-un comunicat al Comisiei Europene, care a prezentat miercuri propuneri ce vizează modificarea comportamentului celor 8.000 de bănci care activează în Europa.
'Au fost trase învăţăminte în urma acestei crize, iar greşelile din trecut nu trebuie să se repete', se arată în comunicatul CE publicat pe site-ul său.
Propunerea legislativă are ca obiectiv principal întărirea rezilienţei sectorului bancar al UE, urmărind totodată ca băncile să finanţeze în continuare activitatea economică şi creşterea. Băncile vor avea, astfel, obligaţia de a deţine rezerve de capital mai mari şi de calitate superioară, pentru a putea rezista în mod independent în faţa şocurilor viitoare. Instituţiile financiare au intrat în ultima criză cu un capital insuficient, atât cantitativ, cât şi calitativ, motiv pentru care au avut nevoie de un sprijin fără precedent din partea autorităţilor naţionale. Odată cu prezentarea propunerii, Comisia transpune în Europa standardele internaţionale în materie de capital bancar convenite la nivelul G20 (cunoscute în mod curent ca acordul Basel III). Europa va deschide calea în această chestiune, aplicând aceste norme pentru mai mult de 8.000 de bănci, care reprezintă 53% din activele mondiale.
Comisia intenţionează totodată să instituie un nou cadru de guvernanţă, conferind supraveghetorilor noi prerogative pentru a monitoriza băncile mai îndeaproape şi a aplica sancţiuni atunci când identifică riscuri, de exemplu reducând creditul atunci când există semnele apariţiei unei bule a creditelor. De asemenea, reunind întreaga legislaţie aplicabilă în materie, Comisia propune un cadru de reglementare unic pentru sectorul bancar. În acest fel vor fi îmbunătăţite atât transparenţa, cât şi aplicarea legislaţiei.
'Criza financiară a afectat puternic familiile şi societăţile europene. Nu putem permite repetarea unei asemenea crize şi nu putem accepta ca acţiunile câtorva actori din lumea finanţelor să pună în pericol prosperitatea noastră. De aceea, am prezentat astăzi propuneri care vor ajuta cele peste 8.000 de bănci active în Europa să devină mai puternice. Sectorul bancar va trebui să deţină capital mai mult şi de mai bună calitate ori de câte ori îşi asumă riscuri. Acesta este un pas înainte extrem de important către integrarea experienţei dobândite în urma crizei şi adoptarea unei noi abordări în materie de riscuri. Mă bucură faptul că Europa a preluat încă o dată iniţiativa şi este prima jurisdicţie la nivel mondial care transpune angajamentele din cadrul G20. Numai când toate aceste reguli vor fi instaurate vom putea afirma că am asimilat concluziile trase în urma crizei', a spus Comisarul pentru Piaţa internă, Michel Barnier.
Noua directivă acoperă domeniile actualelor directive privind cerinţele de capital în care prevederile UE trebuie transpuse de statele membre în funcţie de specificul naţional, cum sunt cerinţele de acces la activitate şi de desfăşurare a activităţii băncilor, condiţiile în care acestea îşi pot exercita dreptul de stabilire şi de prestare de servicii, definirea autorităţilor competente şi principiile care guvernează supravegherea prudenţială.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: capital
europa
financiare
bancile
crizei
ue
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter