Pozitie comuna franco-germana pentru salvarea Greciei
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 21 Iulie 2011
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel au reuşit - în noaptea de miercuri spre joi, după mai multe ore de discuţii - să ajungă la o poziţie comună asupra modalităţilor de salvare a Greciei, a indicat o sursă din delegaţia franceză pentru AFP.
Această poziţie - care nu a fost detaliată - va fi 'supusă atenţiei în cursul nopţii preşedintelui Consiliului Europei, Herman van Rompuy', potrivit aceleiaşi surse, ea urmând să servească drept bază discuţiilor summit-ului conducătorilor zonei euro joi, la Bruxelles.
Nici Preşedinţia franceză, nici Cancelaria germană nu şi-au anunţat vreo intenţie de a emite un comunicat cu privire la acordul stabilit.
Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel s-au întâlnit miercuri, la Berlin, lor alăturându-li-se în cursul serii preşedintele Băncii Centrale Europene /BCE/, Jean-Claude Trichet. Obiectul discuţiilor era elaborarea unei poziţii franco-germane comune cu privire la salvarea Greciei şi la soluţionarea crizei datoriei care afectează zona euro.
Modalităţile de participare a creditorilor privaţi ai Greciei la un nou plan de ajutor era subiectul cel mai disputat între Paris şi BCE, pe de o parte, şi Berlin, de cealaltă.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: greciei
pozitie
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter