XTB: Leul ar putea urma tendinta de scadere a valutelor din regiune
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 25 Iulie 2011
Leul ar putea urma tendinţa de scădere a valutelor din regiune, deşi este văzut ceva mai bine de pieţe, prin prisma procesului de îmbunătăţire fiscală, susţin analiştii casei de brojeraj X-Trade Brokers (XTB).
În scenariul unei blocări, chiar şi temporare, a plăţilor în contul datoriei publice a SUA, pieţele de acţiuni din întreaga lume ar avea de suferit. Fed ar putea lua din nou în considerare pornirea 'tiparniţei' pentru a atenua şocul blocării finanţării pentru proiectele publice şi sistemele de sănătate şi asigurări sociale.
Dolarul ar fi vulnerabil, iar aurul ar atrage influxuri majore în drumul spre noi maxime record. Valul de aversiune la risc ar atinge cel mai probabil şi monedele din regiunea centrală şi est-europeană, se arată într-un comunicat al XTB.
Congresul American ar trebui să ajungă la un acord care să ducă la ridicarea plafonului de datorie, situat în prezent la 14,3 trilioane de dolari şi depăşit deja în luna mai. Trezoreria a reuşit, prin redistribuirea unor fonduri, să amâne reperul care ar fi însemnat intrarea SUA în incapacitate de plată (default) până pe 2 august. Pentru a fi implementată confortabil, decizia politică ar trebui să vină însă la începutul acestei săptămâni. Atenţia s-a îndreptat înspre problemele SUA după ce răspunsul autorităţilor europene la criză a fost pe placul pieţelor: scăderea dobânzilor percepute celor trei state care au apelat deja la finanţare de urgenţă, prelungirea maturităţii împrumuturilor şi puterii de intervenţie sporite pentru fondul de stabilitate.
Plasarea dolarului în centrul sistemului financiar global şi a titlurilor de stat americane în categoria investiţiilor cele mai sigure reprezintă motivul pentru care chestiunea 'default-ului' în ceea ce priveşte SUA (chiar şi din motive juridice), preocupă lumea întreagă.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter