UniCredit: Valoarea creditelor pentru proiecte cu fonduri europene a crescut la 700 milioane lei, in 2011
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 25 Iulie 2011
Valoarea creditelor aprobate de UniCredit Ţiriac Bank pe fonduri europene a crescut din 2009, astfel încât de la 120 milioane lei a ajuns la jumătatea anului 2011 la 700 milioane lei, a declarat, luni, Marius Radu, coordonator pe fonduri europene la UniCredit Ţiriac Bank.
'Valoarea creditelor aprobate în primul semestru al anului 2011 faţă de perioada similară din 2010 este de 6 ori mai mare, şi aproape triplă faţă de întregul an 2010', a spus Radu.
Potrivit acestuia, cota de piaţă pe acest segment a crescut de la 2,1% în 2009, la 5,9% în 201-, iar în 2011 a ajuns la 20,5%.
'Datele plasează UniCredit Ţiriac Bank în primele două locuri în România, în ceea ce priveşte finanţările proiectelor din fonduri europene acordate pentru sectorul privat', a mai afirmat Marius Radu.
Potrivit economistului şef al UniCredit Ţiriac Bank, Dan Bucşa, România are cel mai mic procent de absorbţie a fondurilor alocate, fără avansuri, procentul fondurilor atrase este de 3% din alocări.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: unicredit
europene
fonduri
milioane
crescut
creditelor
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter