Studiu Xerox - De ce seful tau ar trebui sa te lase sa tiparesti color
Xerox Romania - 28 Iulie 2011
Un studiu comandat de Xerox, referitor la motivele şi avantajele imprimării color a documentelor de business la birou, arată că folosirea culorii poate să îmbunătăţească semnificativ comunicarea, să sporească productivitatea şi să crească vânzările.
Studiul „Why your boss should let you print in color' („De ce şeful tău ar trebui să te lase să tipăreşti color') a fost realizat online de compania Harris Interactive, pe un eşantion de 2.124 persoane din SUA, dintre care 781 aveau activitate de birou.
Rezultatele cercetării:
- 76% dintre respondenţi cred că pot găsi informaţiile mai repede, dacă documentele sunt tipărite color;
- 25% dintre cei chestionaţi imprimă documentele color pentru a reţine mai bine informaţiile;
- 69% dintre aceştia înţeleg mai bine noile idei, atunci când acestea sunt prezentate color;
- 21% dintre respondenţi printează color pentru a reduce timpul de căutare a datelor;
- 54% afirmă că sunt mai multe şanse să citească un document sau un material promoţional, dacă acesta este tipărit color;
- 43% spun că există o mai mare probabilitate să achite factura la timp, dacă data scadenţei este subliniată color;
- 56% dintre repondenţi spun că tipăresc color pentru a consolida aspectul profesional al documentelor.
Totodată, alte statistici* privind folosirea culorii în documentele imprimate arată că sunt şanse cu 55% mai mari ca oamenii să deschidă mai întâi un plic colorat în întregime. Culoarea, folosită pe întreaga suprafaţă a plicului, captează atenţia destinatarului vizat. De asemenea, culoarea reduce erorile cu 80% - sublinierea informaţiilor importante şi a instrucţiunilor, cu ajutorul culorilor, ajută clienţii să completeze formularele şi să urmeze procedurile fără să greşească.
Înţelegerea mesajelor scrise este cu 14% mai bună prin sublinierea cu ajutorul culorii, decat prin bolduire (scriere cu litere aldine). În plus, culoarea accentuează recunoaşterea brand-ului, cu până la 80%.
Culoarea este un instrument puternic pentru orice business, un atribut important al documentelor imprimate, atribut de care companiile vor încerca să beneficieze din ce în ce mai mult.
Xerox deţine în portofoliu numeroase imprimante şi multifuncţionale care fac culoarea mai accesibilă pentru companii. Seria ColorQube, care are la bază tehnologia cu cerneală solidă, reduce costurile de imprimare cu până la 62%, în comparaţie cu imprimantele laser tradiţionale, iar calitatea documentelor tipărite este foarte ridicată. De asemenea, reduce impactul asupra mediului înconjurător cu până la 90%. Pentru fiecare multifuncţional ColorQube, Xerox vine cu planul Hybrid Color, care elimină tradiţionalul concept de 'one size fits all', unde costul de printare a unei pagini full-color (precum o fotografie) era egal cu cel pentru tipărirea unei pagini pe care se regăseşte doar o mică porţiune color (de exemplu, sigla unei companii).
*Studiile – Loyola College, Maryland, U.S.A. de Ellen Hoadley, Ph.D.; Laurette Simmons, Ph.D.; şi Faith Gilroy, Ph.D., Case & Company, Management Consultants, Bureau of Advertising, Color in Newspaper Advertising, Maritz Motivation, Inc., Southern Illinois
Materiale publicate - The Persuasive Properties of Colour, Marketing Communications; What's Working in Direct Marketing, How to Use Color to Sell, Cahners Publishing Company, Grasp Facts Fast with Color Copying, Modern Office Procedures
***
Xerox România şi Republica Moldova este subsidiară a companiei Xerox, având o activitate pe piaţa locală de 40 de ani. Compania oferă servicii complete de management al documentelor pentru clienţii săi, asigurând un set de beneficii precum reducerea costurilor, preluarea riscurilor de către Xerox şi optimizarea proceselor de business care includ documente. Alături de cei 5 distribuitori, 24 de concesionari şi peste 200 de reselleri autorizaţi, Xerox România şi Republica Moldova oferă atât companiilor, cât şi clienţilor individuali soluţii, echipamente şi media de tipărire pentru administrarea eficientă a documentelor.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.xerox.ro şi pagina noastră de Facebook www.facebook.com/XeroxRomania.
Harris Interactive este una dintre cele mai importante companii de cercetări de piaţă, la nivel mondial, ce operează într-o varietate de industrii precum asistenţa medicală, tehnologie, afaceri publice, energie, telecomunicaţii, servicii financiare şi media. Aceasta este cunoscută, în special, pentru Harris Poll [Sondajul Harris] şi pentru pionieratul în domeniul metodologiilor de cercetare.
Harris are clienţi în peste 215 ţări şi teritorii - America de Nord, Europa şi Asia şi o reţea de firme independente de cercetare a pieţei. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi: http://www.harrisinteractive.com/.
Sursa: http://www.xerox.ro
Tags: color
xerox
culoarea
documentelor
harris
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter