BT: Profit net aproape dublu, la sase luni
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 1 August 2011
Banca Transilvania a obţinut un profit net aproape dublu în primele şase luni ale acestui an, de 65,67 milioane lei, faţă de 33,21 milioane lei cât a înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, informează un comunicat al băncii, remis luni Agerpres.
Agenţia de evaluare financiară Fitch a reconfirmat ratingul Băncii Transilvania, cu perspectivă stabilă, pentru creditele pe termen lung, acordate în valută, calificativul fiind 'BB-', precum şi pentru cele pe perioadă scurtă, acesta fiind 'B'. Conform Fitch, acest rating reflectă în special structura diversificată şi stabilă de finanţare, precum şi nivelul confortabil al lichidităţii băncii.
'Rezultatele obţinute în prima parte a acestui an sunt, şi de această dată, promiţătoare. Focusul nostru a fost creşterea sustenabilă a profitului şi a cotei de piaţă. Toate cele patru linii de afaceri ale băncii noastre au fost gestionate adecvat actualului context economic. Am continuat şi continuăm să acordăm credite, iar prin produsele şi serviciile lansate în primele şase luni venim cu soluţii financiare pentru clienţii noştri. Ştim că anul 2011 va fi, în continuare, cu provocări, tocmai de aceea suntem precauţi, dar pregătiţi pentru a atinge obiectivele stabilite pentru acest an', a declarat directorul general al Băncii Transilvania, Robert Rekkers.
În primul semestru al anului, veniturile din operaţiuni financiare au crescut la Banca Transilvania cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar veniturile din dobânzi au crescut cu 2%, de la 491 milioane lei, la 500 milioane lei.
Potrivit BT, veniturile din comisioane s-au menţinut la aproximativ acelaşi nivel, ajungând la 176,92 milioane lei. În ceea ce priveşte profitul operaţional BT, acesta a fost de 380,49 milioane lei, la şase luni.
De asemenea, profitul brut realizat de Banca Transilvania în primul semestru al acestui an a fost de 85,26 milioane lei, faţă de 60,03 milioane lei, cât a fost înregistrat în primul semestru al lui 2010, în timp ce profitul net a ajuns la 65,67 milioane lei, valoarea lui dublându-se faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, când a fost 33,21 milioane lei.
Cheltuielile nete cu provizioanele înregistrate în semestrul I 2011 au fost de 295 milioane lei, diminuate faţă de valoarea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului precedent cu 35 milioane lei.
În ceea ce priveşte cheltuielile operaţionale BT, acestea au crescut cu 9% în primul semestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind de 366 milioane lei. Această creştere a fost determinată de extinderea reţelei de unităţi a Băncii Transilvania, de majorarea contribuţiei la Fondul de Garantare a Depozitelor de la 0,2% la 0,3%, aplicat soldului depozitelor, precum şi de creşterea cu 5% a cotei privind TVA. Tot ca urmare a extinderii activităţii Băncii Transilvania au crescut, cu 6%, cheltuielile cu personalul, faţă de perioada similară a anului trecut, de la 164,54 milioane lei, la 173,73 milioane lei.
Potrivit BT, raportul cost/venit a fost menţinut la un nivel acceptabil, la 30 iunie 2011 acesta fiind de 49%. În ceea ce priveşte activele bilanţiere BT, acestea sunt în creştere, astfel că la sfârşitul semestrului I 2011 acestea au fost de 22,667 miliarde lei, în comparaţie cu finalul anului trecut, când erau de 21,589 miliarde lei.
La Banca Transilvania, portofoliul de credite este în creştere cu 7%, preponderent în lei, soldul ajungând la 14,263 miliarde lei, la data de 30 iunie 2011. În cadrul acestui portofoliu, 61,76% reprezintă creditele pentru companii, iar 38,24% sunt împrumuturile acordate persoanelor fizice.
De asemenea, soldul provizioanelor a crescut la Banca Transilvania cu 19% în primele 6 luni ale acestui an, de la 1,356 miliarde lei, la 1,611 miliarde lei, în condiţiile unui focus BT pe managementul riscului, adaptat contextului economic actual. Din acest sold al provizioanelor, suma de 258 milioane lei reprezintă provizioane nedeductibile fiscal, constituite suplimentar, pentru că Banca Transilvania are o abordare prudentă a managementului riscului de credit.
Creditele neperformante, cu restanţe mai mari de 90 de zile, reprezintă 8,32% din totalul portofoliului de credite, în primul semestru al anului 2011, iar lichiditatea, respectiv raportul credite/depozite s-a menţinut subunitar, la o valoare de 0,78, la 30 iunie 2011. De asemenea, rata de solvabilitate este la un nivel confortabil, de 12,09%, iar numărul de operaţiuni a crescut cu 10,85% în primul semestru al acestui an, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Banca Transilvania se numără printre primele bănci din România, în funcţie de active. Activitatea BT este organizată pe patru linii principale de afaceri: persoane fizice, IMM, companii mari, respectiv Divizia pentru Medici. Banca Transilvania are peste 6.000 de angajaţi, o reţea formată din aproape 550 de sedii şi 1,5 milioane de clienţi activi. BT este prima bancă din România care a fost cotată la Bursa de Valori Bucureşti, în 1997. Strategia sa este susţinută de acţionari puternici, precum: BERD, care deţine 15% din capitalul social; Bank of Cyprus şi IFC, Divizia de investiţii a Băncii Mondiale.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: milioane
transilvania
bancii
primul
semestru
crescut
miliarde
aproape
trecut
banca
anului
acestui
aceeasi
perioada
berd
imm
tva
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter