Jeffrey Franks: Nu suntem nici pentru, nici contra Economatelor, cat timp nu afecteaza bugetul de stat
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 2 August 2011
Fondul Monetar Internaţional nu este nici pentru, nici contra deschiderii de Economate, atâta timp cât decizia nu afectează cheltuielile bugetare, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, Jeffrey Franks, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România.
'Este o decizie a Guvernului (înfiinţarea de Economate, n.r.), iar noi nu o să micro-gestionăm deciziile. Mi s-a spus că acest tip de produse nu va costa bugetul de stat. Guvernul este liber să facă aceste acţiuni, dar fără afecteze bugetul de stat. Nu suntem nici pentru, nici contra, atâta timp cât nu afectează bugetul. Guvernul e liber să ia astfel de decizii', a afirmat Franks.
În ceea ce priveşte resimţirea creşterii economice în buzunarele românilor, oficialul FMI a precizat că deja acest lucru se întâmplă, mai modest însă în sectorul public.
'Când am vorbit despre creşterea economică, m-am referit la o creştere modestă pentru sectorul public. Sectorul privat poate discuta, prin contractul de muncă, cu cât doreşte creşterea salariilor. Ideea este să accelerăm către un nivel sustenabil mai mare. Oamenii au început să resimtă creşterea economică. Şomajul a scăzut, sectorul construcţiilor s-au redresat, în unele zone industria creşte, chiar şi în agricultură. La alte domenii, de abia de acum se pot vedea efectele. În următoarele luni, mai mulţi oameni vor simţi efectele creşterii economice prognozate', a explicat Jeffrey Franks.
FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială şi-au încheiat, luni, misiunea în România, cu o conferinţă de presă în care au fost prezentate concluziile cu privire la progresele înregistrate în angajamentele asumate de autorităţile române.
Aceasta a fost cea de-a doua misiune de evaluare din acordul stand-by de tip preventiv încheiat de organismele financiare internaţionale cu ţara noastră.
Delegaţia condusă de Jeffrey Franks s-a aflat în România, între 20 iulie şi 1 august, pentru a analiza o eventuală revizuire uşoară a proiecţiilor de creştere economică, situaţia fiscală, rectificarea bugetară pentru 2011, parametrii generali ai bugetului pe 2012, arieratele companiilor de stat şi absorbţia fondurilor europene.
Pe parcursul vizitei lor, experţii FMI, alături de cei ai Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, au discutat ţintele stabilite pentru primul semestru cu reprezentanţi ai BNR, ai guvernului, ai mediului de afaceri, mediului politic şi partenerilor sociali.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: bugetul
jeffrey
afecteaza
contra
franks
fmi
bnr
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter