Rezervele valutare ale BNR au scazut la 32,68 miliarde de euro, la sfarsitul lunii iulie
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 2 August 2011
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) se situau, la data de 31 iulie 2011, la nivelul de 32,680 miliarde de euro, cu 5% mai mici faţă de cele existente la sfârşitul lui iunie, de 34,402 miliarde de euro.
Potrivit unui comunicat al Băncii Centrale, în cursul lunii iulie, au avut loc următoarele operaţiuni: intrări de 1,372 miliarde de euro, reprezentând alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, venituri din administrarea rezervelor internaţionale şi altele.
Ieşirile au totalizat 3,094 miliarde de euro, reprezentând plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută (inclusiv rambursarea a 2,6 miliarde euro aferente datoriei publice interne), modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi din contul Comisiei Europene şi altele.
Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,767 miliarde de euro.
Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 iulie 2011 au fost de 36,447 miliarde de euro, faţă de 37,873 miliarde de euro la 30 iunie 2011.
Plăţile scadente în luna august 2011 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează 205 milioane de euro.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: euro
miliarde
rezervele
publice
bnr
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter