Romania, locul II in UE la cresterea preturilor productiei industriale in iunie
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 3 August 2011
Preţurile producţiei industriale au rămas stabile în iunie, comparativ cu luna precedentă, atât în Uniunea Europeană cât în zona euro, potrivit datelor prezentate, marţi, de Oficiul de Statistică al Comunităţii Europene (Eurostat).
În mai 2011, preţurile producţiei industriale au scăzut cu 0,3% în UE27 şi cu 0,2% în zona euro.
Cele mai importante creşteri de preţuri la producţia industrială au fost înregistrate în Letonia (1,3%), Cipru şi România (0,6%) şi Slovenia (0,4%), iar cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Irlanda (minus 1,2%), Danemarca, Ungaria şi Olanda (fiecare cu minus 0,7%).
Comparativ cu iunie 2010, preţurile producţiei industriale în Uniunea Europeană au crescut cu 6,9%, iar în cazul zonei euro s-a înregistrat un avans de 5,9%.
În rândul statelor membre UE, cele mai mari creşteri ale preţurilor producţiei industriale au fost înregistrate în Marea Britanie (12,7%), Danemarca (10,6%) şi Bulgaria (10,1%). Cele mai reduse creşteri ale preţurilor producţiei industriale au fost înregistrate în Malta (0,8%), Suedia şi Ungaria (ambele cu 1,5%). În România, preţurile producţiei industriale au crescut cu 7,8%, după ce în luna precedentă au urcat cu 8,3%.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: industriale
productiei
preturilor
romania
ue
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter